Richard, un puști liniștit, destul de retras, se trezește implicat într-o adevărată operațiune de salvare a verișoarei lui, Malley, adolescența rebelă tipică, isteață foc, dar refractară la orice reguli. Mai ales cele școlare. Malley este ademenită pe chat de un răufăcător cât se poate de real, care îi scrie poezii, se recomandă poet și muzician și o convinge să fugă cu el. Odată ce Richard hotărăște să pornească în căutarea verișoarei dispărute peste noapte, intră în scenă și Skink, bătrânul vagabond cu un ochi, fost guvernator al Floridei. Skink bate țară în lung și-n lat pedepsind oamenii care fac tot soiul de nelegiuiri, deloc pe placul său: toarnă bere în rezervorul mașinii unui individ care a confundat autostrada cu pubela personală și își petrece nopți de-a rândul într-o groapă în nisip, pe plajă, respirând printr-un pai de suc, doar ca să prindă hoțul unor ouă de broască țestoasă. Dar marele har al lui Skink este că face toate aceste gesturi lipsit de încrâncenare, perfect relaxat și destins, cu simțul umorului. Richard și Skink iau urma lui Malley folosindu-se de indiciile fie furnizate de față, fie descifrate de ei. O găsesc pe Malley, izbutesc să o salveze, iar natura devine instrument al dreptății și izbutește acolo unde Skink și Richard păreau a da greș. Skink se face nevăzut, lăsând în urma lui doi adolescenți cu suflete mai bogate, cu minți mai iscoditoare și cu mai mult discernământ în a se încrede în ceea ce găsesc în lumea online. Fragment din volumul "Malley a dispărut" de Carl Hiaasen: "Acum mi se învârtea capul. - Tipul care i-a furat numele soldatului e probabil un jeg de om! am exclamat eu. - Sunt mari șanse să fie așa. - Dar Malley nu știe. Malley e... - În pericol, a zis Skink. Richard, du-te și spune-le alor ei. Se zice că toți avem cel puțin un secret, și poate adevărat. Al meu era unul urât. Nu jefuisem o bancă sau ceva de genul ăsta, dar ceea ce făcusem era suficient de serios ca să îi frângă inima mamei dacă ar fi aflat. Și există o șansă de cincizeci la sută ca Malley să mă toarne, așa cum amenințase. Are un temperament de temut. Așa că o parte egoistă a mea nu voia să le spună părinților ei că fugise cu falsul Talbo Chock, pentru că mă temeam pentru mine însumi, mă temeam de reacția mamei dacă ar fi aflat ce făcusem în Saint Augustine. Am simțit că Skink mă sfredelea cu ochiul lui sănătos, cel care se putea mișca. - Ce-aștepți, băiete? Ai făcut vreodată ceva de care să te rușinezi? - A, nu, niciodată. - Vorbesc serios. - Aș putea să scriu o întreagă enciclopedie a greșelilor, a zis el, râzând. La naiba, aș putea compune chiar și un libret de operă. - Acum un an am făcut o greșeală - un lucru ilegal - și Malley m-a văzut. O să mă dea în gât dacă le spun părinților ei că nu e la internat. - Ai prefera să afle de la poliție după ce o să îi găsească trupul? a întrebat Skink. - Dumnezeule, nu spune una ca asta! El a lăsat jos sacul cu crabi. - Ascultă aici, Richard, mi-a zis, cu cel mai profund glas pe care i-l auzisem vreodată, ca un tunet îndepărtat. Orice ai făcut tu și crezi așa că-i așa groaznic nu înseamnă nimic și vreau să zic nada - în comparație cu viața verișoarei tale. - Da, știu. Ai dreptate. Mi-a pus mâinile pe umeri și nu mi i-a strâns prea tare, dar am simțit forța. - Du-te, a zis el. Și m-am dus.”
Aștepți momentul potrivit ca să cumperi Malley a disparut?
Nu mai pierde timpul! Am realizat pentru tine lista cu librăriile online care vând Malley a disparut și poți alege librăria cu prețul cel mai mic ca să comanzi chiar acum.