Mananca si alearga

Mănâncă și aleargă. Incredibila mea călătorie spre glorie în ultramaraton De aproape două decade, Scott Jurek este una dintre cele mai importante și mai îndrăgite figuri din lumea alergătorilor pe distanțe lungi. În 1999, pe când era un necunoscut, a câștigat Western States Endurance Run, o cursă de 161 de kilometri pe cărările fierbinți din Sierra Nevada. A câștigat această competiție șapte ani consecutiv, stabilind și recordul acestei curse. De două ori a reușit să treacă primul linia de sosire la Badwater Ultramarathon, un “jog” de doar 217 kilometri. Recent, a stabilit un nou record american: 266.66 kilometri în 24 de ore. Scott este unul dintre superatlțeii care a călătorit în Canioanele Cuprului pentru a alerga împreună cu indienii tarahumară – o aventură fabuloasă relatată în Născuți pentru a alerga. Performanțele lui sunt cu atât mai ieșite din comun, cu cât ele au la bază o dietă exclusiv vegetariană. În Mănâncă și aleargă, Scott Jurek dezvăluie cele mai importante momente din viața sa personală și de atlet profesionist, fiind o sursă de inspirație pentru orice sportiv, indiferent de nivelul acestuia. Pe parcursul a 300 de pagini, Scott demontează toate prejudecățile referitoare la dieta atletului de performanță. Fie că te poartă în focul competiției, în lumea fascinantă a științei sau îți oferă propriile rețete vegetariene, cartea lui Scott te motivează să îți explorezi propriul potențial, să alergi mai departe. Despre autor Scott Jurek este un alergător pe distanțe lungi, care a obținut toate performanțele pe baza unei diete vegetariene. Este unul dintre cei mai mediatizați atleți americani, apărând atât în două cărți bestseller (Născuți pentru a alerga și The 4-Hour Body), cât și la CNN, în New York Times sau Wall Street Journal. Admirat pentru stilul de viață eco, Scott este de asemenea un apreciat speaker motivațional, terapeut fizic și chef. Fragment din cartea "Mănâncă și aleargă" de Scott Jurek, Steve Friedman "În vara aceea am fost selecționat să merg în tabăra de schi a echipei Birkie. Era o tabără pentru cei mai buni schiori juniori de cross-country din stat. Avea loc în Cable, Wisconsin, la Telemark Lodge, iar schiorii au fost cazați într-un hostel pentru tineri, în pădure. Veniseră puști din tot vestul SUA, iar autobuzele împânzeau zona. Triplul medaliat olimpic Nikolai Anikin și soția sa, Antonină, au servit drept gazde-antrenori. Antonină aproape nu vorbea deloc engleză și comunică mai mult prin onomatopee și monosilabe. Avea un accent grav, pronunțând pocit cuvintele, precum Drago din Rocky IV. O imităm cu toții, iar eu am încercam să mă bucur de fiecare cuvânt rusesc. Am învățat despre VO2 max, nivelul cel mai ridicat al consumului de oxigen în timpul respirației aerobe. Am învățat despre diferite tipuri de ceruire a schiurilor, despre explozii finale, antrenamente de forța pliometrică și pragul anaerob, momentul în care mușchii înmagazinează mai mult acid lactic decât pot elimina. Am învățat despre ritm și cum să porți un monitor al ritmului cardiac cu ajutorul căruia să măsori cât de greu lucrezi. Am vizionat videoclipuri cu norvegieni, suedezi și finlandezi, care erau cei mai buni schiori din lume, și am rămas impresionat. A fost ca și cum aș fi găsit cea mai bună carte din lume despre schiatul cross-country. Dar oricât de mult m-am concentrat și i-am ascultat pe instructori, cred că în timpul meselor am învățat și mai mult. În tabără se serveau lasagna de legume, tot felul de salate și pâine integrală de grâu, proaspăt coaptă. În acea perioadă, orice era mai mult decât salată iceberg cu câțiva castraveți și un dressing cremos îmi părea îndrăzneț, dacă nu incredibil de sofisticat. Orice din grâu integral și spanac gătit? Era exotic din cale-afară."