Cea mai dificilă sarcină a unui scriitor de cărți de bucate este să ajungă la ultima pagină a manuscrisului și să constate că mai are atât de multe de spus, încât vrea s-o ia de la început. De ce am scris această carte de bucate? Ca să vorbesc despre bucătăria românească, despre formidabila ei varietate, despre imaginația pe care o pun gospodinele în pregătirea hranei de fiecare zi, dar și despre bogăția pământului care ne hrănește. O carte de bucate poate fascina. Ea rămâne dovadă în timp că poporul acesta rezista de 2000 de ani în locul ales de Dumnezeu, prin atitudinea pe care o are față de hrană pe care i-o oferă pământul natal.
Pământul acesta — iubit, cântat, îngrijit, hulit sau părăsit pentru alte zări — rămâne sursa principală a hranei fizice și spirituale a oamenilor care-l locuiesc.
În felul meu, practic și prozaic, fac din orice carte de bucate pe care o scriu o declarație de dragoste țării în care trăiesc, comunității umane în care trăiesc, respir, visez sau gătesc! Mă alătur atâtor condeie care au transmis peste timp rețetele străbunilor noștri, mici poeme închinate naturii, vieții și bunului Dumnezeu, căruia îi mulțumim "pentru pâinea cea de toate zilele".
"Alimentația — ca factor primordial al existenței organismelor vii — se bucură de atenția multor cercetători, nutriționiști bucătari, vedete de doi lei, farsori, ghicitori în stele și autori de cărți de bucate. Fiecare vine cu teoria lui, care e bună pentru el și nu pentru toți. Trăim într-o cacofonie alimentară care poate deruta. Pentru că un profesor trebuie să știe tot și abia după aceea să învețe și pe alții; pentru că am scris mai multe cărți de bucate; pentru că am citit și am ordonat în fișe mii de pagini despre alimentație; pentru că bucătăria românească încearcă să facă față provocărilor de tot felul, dar nu-și pierde bunul simț și cumpătarea, pentru toate acestea îmi permit să vă dau câteva sfaturi."
