Mandria si smerenia - Vasilios Papadaki

Cea mai gravă patimă, sursa și generatoare a tuturor celorlalte, este mândria. Mândria se manifestă prin multe patimi înrudite cu ea, ca de pildă: vanitatea, lăudăroșenia, aroganta, egoismul, individualismul, orgoliul. Din mândrie izvorăsc însă și patimi precum: mânia, judecarea aproapelui și împietrirea inimii. Conform Sfinților Părinți, mândria este rădăcină, sursa și mama tuturor patimilor și păcatelor. Omul mândru sau egoist se socotește drept, virtuos și bun, deprins fiind să-și atribuie realizările capacității și sârguinței sale personale, și nu lui Dumnezeu. «Considerându-se superior tuturor», el obișnuiește, de asemenea, «să-și disprețuiască aproapele și să-l umilească, ca și cum acesta din urmă nu ar avea nicio valoare» (Sfântul Dorotei, P.G. 88, 1.644CD). Smerenia este un dar al sufletului, ce nu poate fi denumit decât de cei care au trăit smerenia. E o bogăție negrăită; este numirea lui Dumnezeu și darul Lui, așa cum ne învață și Hristos: „Invățati-va”, nu de la un înger, nici de la vreun om, nici din vreo carte, ci „de la Mine”, adică din sălășluirea, strălucirea și lucrarea Mea înlăuntrul vostru, „că sunt blând și smerit cu inima”, cu cugetul și cu simțămintele, și astfel războiul va înceta „și veți găsi odihna sufletelor voastre” (Matei 11, 29)»