Rezumat Manual elementar de drept privat roman – Mircea Dan Bob
Materia Dreptului privat român așează bazele de formare a viitorului jurist. La Facultatea de Drept a UBB Cluj-Napoca, pregătirea în domeniu se bazează cumulativ pe cursul vorbit și cel tipărit. Prin urmare, acest Manual vine să completeze discuția directă pe spetele conținute în textele de drept roman făcută la cursul vorbit, respectiv la tutoriale și întâlniri online pentru cei de la învățământ la distanță. Conținutul său oferă un bagaj de noțiuni teoretice elementare, ce se completează însă în mod necesar cu frecventarea cursurilor și cu utilizarea izvoarelor (în principal Gaius și Iustinian). Studentul trebuie să participe la cursurile vorbite pentru a deprinde maniera în care se abordează o problemă de drept, să vadă cum se descifrează și comentează textele din „Corpus iuris civilis” și din alte izvoare, respectiv cum se ajunge la o soluție în drept. Manual elementar de drept privat roman este rezultatul cercetărilor ce le-am întreprins din 2005 până astăzi în vederea optimizării modului de predare a materiei. În această perioadă, am lucrat la actualizarea cursului maestrului nostru, profesor doctor docent Vladimir Hanga, ajungând progresiv la refacerea integrală sau parțială a capitolelor acestuia. Recunoștința autorului se îndreaptă de aceea spre memoria celui care i-a condus teza de doctorat și l-a alăturat continuator al operei sale didactice și de cercetare, așa cum nu mulți deținători ai titlului de profesor universitar au tăria să o facă.
Aștepți momentul potrivit ca să cumperi Manual elementar de drept privat roman?
Nu mai pierde timpul! Am realizat pentru tine lista cu librăriile online care vând Manual elementar de drept privat roman și poți alege librăria cu prețul cel mai mic ca să comanzi chiar acum.