Când Nicușor își scapă mănușa albă în zăpadă, nici nu-și dă seama că a pierdut-o. Rând pe rând animalele din pădure se strecoară în mănușă, unde e cald și bine. În vreme ce ele se culcușesc înăuntru, Nicușor își caută mănușa peste tot, fără să știe ce se întâmplă de fapt cu ea. Ilustrații de Jan Brett Fragment din poveste: "Un urs cat toate zilele se apropie atunci și el, greoi, de mănușa umflată și o cercetă cu luare-aminte. Și, cum nu era să rămână afară în ger tocmai el, începu să-și croiască drum înăuntru cu botul. Mai înghesuite decât erau animalele în mănușa nici că se putea. Dar cine să se ia la harță cu un urs? Acum, mănușa se umflase și se întinsese să plesnească, nu alta. Se lărgise și se mărise, crescând de câteva ori mai mare decât fusese la început. Dar Baba o împletise strâns și bine, așa că mănușa rezistă. Ei, și atunci se apropie un șoricel de câmp nu mai mare ca o ghindă. Se înghesui și el în singurul locșor rămas liber, așezându-se comod pe botul ursului. Dar ursul. gâdilat de mustățile șoricelului, îi trase atunci un strănut strașnic."
