Mao Zedong

    Mao Zedong a fost atras de politică deoarece era din fire rebel și nerăbdător să iasă din categoria socială în care îl plasaseră condițiile economice ale familiei. A ales comunismul și a avut două mari intuiții politice. În primul rând, a înțeles că Revoluția Chineză ar fi fost posibilă numai dacă partidul ar fi reușit să mobilizeze masele de țărani. Și, în al doilea rând, a înțeles că războiul împotriva Partidului Naționalist cerea fantezie, abilitate, flexibilitate, istețime vicleană. Capodoperele lui au fost Marșul cel Lung (12000 de kilometri, 200 de confruntări armate, 80000 de victime umane), micul stat comunist din Shaanxi și marea mobilizare populară împotriva Gomindan între 1947 și 1949. După proclamarea Republicii Populare Chineze pe 1 octombrie 1949, colectivizarea pământurilor deținute de țărani a pus economia în genunchi și a produs un fel de catastrofă umanitară. Politica așa-numită a celor „o sută de flori“, lansată de Mao pentru a obține consensul intelectualilor, a pus în pericol puterea partidului și a fost întreruptă dur. Marele Salt Înainte și crearea Comunelor (organe centralizate de care depindeau activitățile agricole și industriale a numeroase sate) au avut un eșec răsunător. La sfârșitul anilor 1950, pentru a-și recupera puterea pierdută, a avut ultima intuiție și a declanșat Revoluția Culturală, act suprem de cinism politic (între cincisprezece și douăzeci de milioane de morți), dar și de fantezie romantică.     Cele 80 de fotografii alb-negru care însoțesc textul documentează în imagini sugestive epocă și viața celui care a fost supranumit Marele Cârmaci.     Fragment din volumul "Mao Zedong" de Enrico Fardella:     „CHIPUL NEȘTIUT AL LUI MAO     Când un om reușește vreme îndelungată să personifice istoria propriei țări este greu să îl separi de imaginea pe care i-a dat-o aceasta: mai mult decât atâția alții, Mao a fost capabil să urce treptele puterii până acolo încât s-a identificat cu prezentul, cu viitorul și uneori și cu trecutul Chinei.     Dar e încă și mai greu să schițezi chipul privat al unui om a cărui viață a fost dominată mult timp de imaginea publică pe care el a oferit-o despre sine însuși.     La doar treisprezece ani, Mao a fost silit de tatăl său să se însoare cu o fată mai mare decât el cu care a trăit câțiva ani la ferma din Shaoshan, până când ea a murit de pe urma unei boli grave. Nu rezultă să fi supraviețuit copii și, ulterior, Mao nu a vorbit niciodată despre acest episod.     Abia la Beijing Mao a cunoscut prima dragoste adevărata: Yang Kaihui, fiica mentorului său, profesorul Yang Changji. S-ar fi căsătorit în 1920: Mao avea douăzeci și șapte de ani, ea, abia douăzeci. Și soția s-a dedicat activismului politic vorbindu-le țăranilor despre drepturile femeii, dar curând a trebuit să se întrerupă pentru a se îngriji de copii: pe primul, Anying, l-a avut în 1922, iar al doilea, Anqing, s-a născut la un an după aceea. Ascensiunea lui Mao în partid îl împiedică să aibă grijă de soție și de copii, care au rămas lungi perioade fără să-l vadă. În timpul fugii în munții Jinggangshan, în octombrie 1927, Mao a pierdut orice legătură cu soția și cu cei trei fii (Anlong, cel de al treilea copil, se născuse în 1927).     În 1930, în timpul unei razii la Changsha ordonată de un general din Gomindan, Yang Kaihui a fost arestată, interogată și decapitată pentru că a refuzat să își repudieze solul. Băieții au fost scoși din temniță de niște prieteni și au fost trimiși la Shanghai unde au fost internați într-un azil. După închiderea școlii au trăit ani buni în sărăcie, iar cel mai mic, Anlong, a murit.     În 1936 partidul a reușit să dea de urma lor și, pentru siguranță, a hotărât să îi trimită în Uniunea Sovietică, unde au rămas până în 1946 când, în cele din urmă, s-au alăturat tatălui.     Între timp, Mao se legase de cea care avea să-i devină a treia soție, He Zizhen, fiica unei bogate familii de proprietari de pământ de care ea se despărțise pentru a se alătura comuniștilor. Tânăra, frumoasă și curajoasă, He Zizhen avea să-și urmeze cu fidelitate soțul până la Yanan, suferind alături de el în timpul Marșului cel Lung. Au avut mulți copii, dar numai cea de a cincea fiică, Li Min, născută în 1936, avea să supraviețuiască. Doi au murit în leagăn, în timp ce alți doi au trebuit să fie abandonați în cursul Marșului cel Lung.     Odată stabilit la Yanan, în 1937 Mao a cunoscut-o pe Jiang Qing, o actriță de douăzeci și cinci de ani din Shandong, cu care s-a însurat după ce le-a trimis pe fosta tovarășă, He Zizhen, și pe fiica lui Li Mîn în Uniunea Sovietică, unde s-au întâlnit cu Anying și cu Anqing, cei doi copii din a doua căsătorie.     Căsătoria cu Jiang a fost mult mai lungă decât precedentele, dar raporturile dintre ei s-au întrerupt în jurul anului 1956. Au avut o singură flică, Li Na, născută în 1940 la Yanan.”