Rezumat Marea, Loc Al Memoriei Si Al Desfasurarilor Geostrategice - Florin Anghel – Florin Anghel, Gabriel Stelian Manea, Metin Omer
Un peisaj marin al lui Victor Brauner, de la Balcic, te cucerește pe loc prin forma neobișnuit de limpede pe care o dau culorile: alb, albastru, roșu, galben, verde, totul în linii simple, drepte, ferme, urcând ambițios. Cadrele geometrice se întrepătrund, există acolo o infătișare halucinantă a peisajului, de la nuanțele mai terne ale pământului, trecând prin cele violente, contrastante, până la seninul suav, șters, al apei și al orizontului. Un adevărat cântec al soarelui. Vitalitatea, viața trăită cu toată forța gândului și a ființei pot fi lesne citite și impun cât de repede o stare de bine. Privite de jos, casele par cocotate unele deasupra altora, strânse, înghesuite să vadă ce se petrece, gata să se rostogolească de-a valma în culorile deschise ale mării și cerului. Apare și acea senzație a unei lumi mereu agitate, neastâmpărate, nepotolite: imaginea mării este una tonică, optimistă. Poți deveni sigur că teama banalității este exclusă. Un loc al memoriei? Pentru cine iubește marea este ceva familiar, că o poveste ascultată adesea, repetat. știu că mai există, deși nu sunt mulți care au răbdare să le citească, elegiile și scrisorile poetului exilat la Tomis, Publius Ovidius Naso: statuia lui, stăpână stingheră peste piața orașului, este un simbol al întregului Pont Euxin. Oricât ai cauta, nu găsești nimic din frumusețea caldă anterioară, ceva care să atenueze deprimarea sufletească și dezolarea peisajului cotidian. „Nu se află țara mai tristă ca aici!”, scrie poetul în „Ponticele” sale și, într-adevăr, frigul, deșertul uman și geografic, întunericul, războaiele și sălbăticia sunt adesea invocate. O osânda aceasta tortură fără scăpare, viețuirea într-un loc sînistru și insalubru uman al Pontului. Da, este un loc al memoriei unui damnat: marea lui poate fi și așa. Pe aceeași paralelă, țărmurile răsăritene ale Mării Negre par mult mai aproape de sud decât malul dobrogean, ale cărui aspre întinderi de stepă stau sub necontenita bătaie a vântului, iar iarna cunosc toată urgia revărsărilor de aer glacial. Scrie Geo Bogza, într-unul dintre reportajele sale, că dacă Ovidius – în al cărui auz Dunărea înghețată trosnea sub carele sarmaților și sub ale cărui priviri înspăimântate geții tăiau cu topoarele vinul prins de ger – ar fi fost trimis pe malul răsăritean al mării, poate ar fi îndurat mai ușor exilul într-un ținut generos, acoperit tot anul cu flori, aproape mediteranean. Locul în care ajunge, într-o vară toridă, a anului 1853, un francez, Boucher de Perthes, este unul subiectiv: o Constantă ca un sat care „n-ar fi în Franța decât cel mai sordid dintre cătunele Bretaniei”. Motivele ovidiene sunt împărtășite, în aceeași culoare, și mai târziu, adesea, completându-le fără măsură. Peste două milenii, un literat, cu trecere și prin diplomația de după Războiul din 1916- 1919, Duiliu Zamfirescu, se confesă urmașilor ca viața în Dobrogea, la finele veacului al XIX-lea nu diferea de cotidianul exilaților în Indochina; altul, Ion Marin Sadoveanu, tot între cele două Războaie Mondiale, nu-și reținea oprobiul față de natura Constanței, acolo unde, că nicăieri altundeva, „te întâlnești cu impresia ce îți aruncă tristețea în deznadejde”, în bună măsură și pentru că „nimic din vegetația obișnuită nu crește pe aici”. Între aceste versiuni există, evident, nuanțe care mai de care mai atrăgatoare: nu am putea explica, altfel, multitudinea de evoluții, acțiuni, intenții de a stăpâni marile și pământurile ei, cum nu s-ar argumenta nici dezvoltarea impetuoasă a multora dintre zonele litorale. Comunități întregi, multe la număr, s-au așezat în jurul mării, au construit o lume proprie, au lucrat la patrimoniul fără egal al mozaicului de civilizație și, cea mai bună parte din ele, au dispărut mai apoi. Viața lor face obiectul interesului contemporanilor noștri, chiar al unora dintre contributorii acestui volum. Imense resurse, de voință, de creativitate, materiale, militare, spirituale au fost acumulate și deșertate în regiunile marine în scopul de a stabili primatul influenței: cu această putere, liderii deveneau și mai importanți, și mai respectați. Primul sentiment pe care marea îl provoacă este nostalgia călătoriei, dar nu o călătorie maritimă, ci una spirituală, spre alte orizonturi culturale și istorice, spre desăvârșire. Poate de aceea termenul grecesc „naos”, folosit în arhitectura religioasacu sensul de navă, nu este ales la întâmplare și confirmacasăcralitatea presupune mereu o călătorie. Dar marea poate fi și tumultoasă, amenințătoare și distrugătoare, iar atunci, refugiul este tot în naos care ocrotește în fața descompunerii din exterior. Este tocmai ceea ce înfățișează textele prezentului volum, că marea inspiră sensibilitatea poetică, oferă liniște și armonie, dar este, în egalamășura, cauzade zbucium și conflict istoric. Marea nu păstrează amintirile: oricine, copil sau adult, vede cu ochiul liber că nu deține, pe întinsul ei, vreun semn din trecut și că nu păstrează nimic din trecerea noastră peste ea. Toate drumurile pe pământ păstrează urmele pașilor care le calcă: chiar și pe plajele albe, galbene, roșiatice sau de culoarea scrumului, dacă te-ai așezat, rămâne măcar forma mâinii în care te-ai sprijinit când te-ai ridicat. Am putea spune că marea nu are memorie? Noi, contributorii de față, credem că există o memorie a mării, în sensul locurilor simbolice și al desfășurărilor pe parcursul istoriei, nu poate fi cuprinsă nici într-un volum, nici într-o bibliotecă. Se poate devoala, cel mult, o mică lumină în întunericul ce așteaptă să fie reconstituit, repovestit și pus în circuit. O astfel de intenție a stat la baza proiectului acesta, al unor tineri entuziăsti din Asociația pentru Dialog Intercultural și Studii Istorice Intermarium. Lor li s-au adăugat prieteni destoinici în spirit, câțiva au venit chiar din spații marine diferite și, într-un fel, vecine nouă. Volumul este deschis de mentorul studiilor pontice românești, recunoscute și în cercetările europene, academicianul șerban Papacostea. Îi urmează Halil Înălcik, unul dintre cei mai importanți istorici ai lumii din secolul al XX-lea și începutul secolului de acum. Paginile acestei cărți cuprind contribuțiile unor cunoscuți cercetători din câteva centre de elită ale României (Constanța, București, Galați), din preștigioase instituții din Turcia, Polonia, Letonia și Republica Moldova. Doar considerente de natură prozaică, editorială, au stabilit o delimitare geografică de asemenea dimensiuni. La porțile volumului, și ale afirmării, se află și câțiva tineri entuziaști: articolele lor reprezintă, într-o anumită masura, un debut. și, evident, o lecție de curaj profesional și civism organizatoric. Tuturor acelora care ne-au venit alături le mulțumim cu respect.
Aștepți momentul potrivit ca să cumperi Marea, Loc Al Memoriei Si Al Desfasurarilor Geostrategice - Florin Anghel?
Nu mai pierde timpul! Am realizat pentru tine lista cu librăriile online care vând Marea, Loc Al Memoriei Si Al Desfasurarilor Geostrategice - Florin Anghel și poți alege librăria cu prețul cel mai mic ca să comanzi chiar acum.