Maree inalta

O necunoscută a fost îngropată pe o plajă, în seara mareei înalte. Doar capul îi ieșea din nisip… După 20 de ani, Olivia Ronning, studenta la Academia de Poliție din Stockholm, are ca temă pentru lucrarea de absolvire acest caz rămas nerezolvat. Primul obstacol: polițistul care a anchetat cazul a ieșit la pensie, apoi a dispărut. Următoarele: curiozitatea ei începe să deranjeze, iar investigația devine tot mai riscantă. Ancheta o poartă pe Olivia în mijlocul oamenilor fără adăpost din capitală, atacați sălbatic de o bandă de neo-naziști tineri, al unei rețele de prostituție de lux, dar și la porțile imperiului minier al unui industriaș atotputernic decorat recent de rege. Ce se ascunde în spatele tuturor acestor lucruri misterioase?   Maree înalță este primul volum al unei serii bestseller care a fost tradusă în peste 30 de țări și e comparată cu Millenium, atât pentru caracterul puternic al personajelor, cât și pentru modernitatea și capacitatea de seducție a intrigii.   Un roman de înaltă clasă, în care nimic nu e ce pare a fi. - Allgemeine Zeitung    Cilla și Rolf Borjlind sunt scenariștii cei mai celebri din Suedia, în special pentru serialul de televiziune bazat pe romanele-cult ale lui Maj Sjowall și Per Wahloo. Fragment din volumul „Maree înalță" de Cilla Borjlind și Rolf Borjlind:   "Olivia părăsi biroul lui Mette cu un sentiment de... chiar, ce sentiment? Nu prea știa. De parcă femeii ăleia nu i-ar fi plăcut că ea pune întrebări despre Tom Stilton. Dar de ce? Fusese responsabil de anchetă crimei din Nordkoster timp de mai mulți ani, iar apoi poliția a închis ancheta. Iar acum el părăsise poliția. Mare lucru. Sigur putea să-l găsească pe Stilton și singură. Sau să renunțe la caz, dacă avea să fie atât de complicat. Dar nu avea să facă asta. Nu încă. Nu atât de ușor. Încă mai existau multe moduri de a obține informații, dacă tot era în sediul poliției. Unul era Verner Brost. Iar acum Olivia aproape alergă pe un coridor sumbru de birouri, la câțiva metri în spatele lui. - Mă scuzați! Bărbatul încetini puțin. Avea aproape șaizeci de ani și se îndreptă spre un prânz ușor întârziat. Nu părea să fie în cea mai bună dispoziție. - Da? - Olivia Ronning. Olivia îl prinsese din urmă și întinse mâna. Întotdeauna avea o strângere de mână fermă. La rândul ei, detesta să strângă o mână de consistența unui foițaj danez abia scos din cuptor. Verner Brost era un foițaj danez. De asemenea, era noul șef al grupului responsabil cu cazurile nerezolvate din Stockholm. Un anchetator cu experiență, cu o patină adecvată de cinism și o chemare autentică, per total un funcționar public bun. - Voiam doar să știu dacă vă ocupați de cazul de pe plajă. - Cazul de pe plajă? - Crima din Nordkoster din 1987. - Nu. - Sunteți familiarizat cu acest caz? Brost se uită cu atenție la tânăra femeie insistentă. - Sunt familiarizat. Olivia ignoră tonul vizibil precaut. - De ce nu e pe agenda dumneavoastră? - Nu e accesibil. - Accesibil? Cum adică... - Ați luat prânzul, domnișoară? - Nu. - Nici eu. Verner Brost se întoarse pe călcâie și merse în continuare spre Plum Tree, cantina angajaților din clădirea poliției. Nu profită de poziție, se gândi domnișoara Olivia, și se simți luată de sus, așa cum avea motive să se simtă. Nu e accesibil? - Ce vreți să spuneți prin „nu e accesibil"? Olivia se luase după Brost, cu doi pași în spate. El se îndreptă spre cantină ca un robot, își puse niște mâncare și o bere pe tavă, apoi își găsi un loc fără să-și piardă din elan. Stătea la o masă mică și se concentra doar pe mâncat. Olivia se așeză în fața lui. Își dădu seama repede că omul ăla trebuia să consume repede ceva de mâncare. Proteine, calorii, zahăr. Era în mod evident o problemă mai mare.”