Marele Gatsby

    Colecția Corint Clasici ai literaturii universale a pregătit o nouă editare a uneia dintre capodoperele ficționale ale lumii, acum cu un studiu introductiv semnat de Anca Peiu: Marele Gatsby de F. Scott Fitzgerald. Romanul urmărește întâmplările din viața unor personaje dintr-un orășel din Long Island. Principalele evenimentele au loc în vara anului 1922.      „Romanul acesta [Marele Gatsby] este aproape de perfecțiune. Ai scris o capodoperă dată naibii și asta-i adevărul adevărat!” (Ernest Hemingway - Scrisoare către F. Scott Fitzgerald, 3 noiembrie 1922)     „La întrebarea: «Pentru tine, care sunt cele mai importante cărți?», [...] dacă aș fi silit să aleg una singură, aș alege, fără șovăială, Marele Gatsby. [...] Eu am citit Marele Gatsby iar și iar, sondându-i fiecare părticică, fiecare ungher, până când am ajuns, practic, că memorez pasaje întregi. [...] Marele Gatsby e un roman elaborat cu atâta, extraordinară, migală – scenele sale sunt atât de pe deplin realizate, evocările sentimentelor, atât de delicate, limbajul său are atât de multe straturi −, încât, în cele din urmă, trebuie să îl studiezi rând cu rând [...] pentru a-i putea aprecia adevărata valoare.” (Haruki Murakami - În postfața traducerii în limba japoneză realizată de el Marelui Gatsby, 2006)     Fragment din roman:       “Aceea a fost noaptea în care mi-a spus strânia poveste a tinereții sale cu Dan Cody – și mi-a spus-o pentru ca „Jay Gatsby" sfărâmase ca o oglindă care se ciocnise de răutatea de fier a lui Tom și pentru că extravaganța vieții lui, atât de mult timp ascunsă, fusese acum dată în vileag. Cred că ar fi fost în stare să recunoască orice atunci, fără rezerve, dar simțea nevoia să vorbească despre Daisy.     Fusese prima față „de treabă" pe care o cunoscuse. Mai avusese legături cu astfel de oameni, în diverse situații pe care nu mi le-a dezvăluit, dar întotdeauna existase o barieră vagă, ca un gard de sârmă ghimpată care îl despărțise de ei. O găsea răpitor de seducătoare. Se dusese acasă la ea, prima dată cu alți ofițeri de la Câmp Taylor și apoi singur. Fusese uluit - nu mai călcase niciodată într-o casă atât de frumoasă. Dar ceea ce îi dădea casei un aer de o frumusețe care îți tăia respirația era faptul că Daisy locuia acolo - pentru ea, casa era un lucru la fel de obișnuit cum era pentru eI cortul din tabără. În casa aceea simțea o mireasmă ademenitoare de fruct copt, își închipuia că dormitoarele de la etaj erau cele mai frumoase și mai răcoroase din lume, că tot felul de lucruri vesele și senzuale se petreceau pe coridoarele sale, niște idile peste care nu se așază nicicând praful uitării, care rămîn mereu proaspete, vii și care aminteau de sclipirea automobilelor celor mai la modă, de farmecul banchetelor cu flori care par să nu moară niciodată. ÎI stârnea și faptul că mulți bărbați se îndrăgostiseră de Daisy – lucrul acesta o făcea să pară și mai de preț în ochii lui. Le simțea prezenta peste tot în casă, umpleau aerul cu umbre și ecouri ale unor emoții încă vii.     Dar știa că ajunsese în casa lui Daisy doar printr-o întâmplare. Oricât de strălucitor i-ar fi putut fi viitorul purtând numele Gatsby, nu era decât un tânăr sărac, fără niciun trecut și, în orice moment, pelerina aceea invizibilă a uniformei îi putea aluneca de pe umeri. Așa că profita cât de mult putea. Înșfacă tot ce prindea, hămesit ca un lup și fără scrupule - până la urmă a înșfăcat-o și pe Daisy într-o noapte liniștită de octombrie, a înșfăcat-o pentru că știa că nu avea nici cel mai mic drept să-i atingă mâna."