Margaritare. Cuvinte ale Sfintului Ioan Gura de Aur si ale multor sfinti si dascali

Se cade preotului să fie sfînt și cu sufletul, și cu trupul. Să fie stîlp de foc care să lumineze Biserica, adică norodul lui Dumnezeu, și să fie mai curat decît razele soarelui, ca să nu‑l lase pustiu Duhul cel Sfînt. Preoția se face pe pămînt, însă are rînduiala cetelor cerești. Pentru că nu om, nici înger, nici altă putere zidită poate să o facă, ci singur Preasfîntul Duh săvîrșește Liturghia aceasta și preotul face slujba îngerilor. Pentru aceasta se cade ca și cel preoțit să pună în mintea lui, cînd face Liturghie, că stă cu îngerii în Cer înaintea lui Dumnezeu; deci se cade să fie curat ca și îngerii. Oare nu știți că nici un suflet omenesc n‑ar putea să rabde vreodată focul acela al Jertfei, dacă n‑ar fi mult ajutorul lui Dumnezeu? Căci, de va cunoaște cineva în ce chip poate să se apropie de acea fericită și prea‑curăță ființă omul ce este încă învelit cu trup și cu sînge, atunci va vedea bine cu cîtă cinste i‑a învrednicit pe preoți darul Duhului Sfînt. Pentru că și sfinții și purtătorii de Dumnezeu părinți s‑au cucerit preoției – ca unei înalte, și cerești și dumnezeiești [vrednicii] – și că de nevoie se cade și se cuvine numai sfinților să o aibă. Deci, pentru aceasta, preotul care nu e sfînt să fugă de Liturghie, ca să nu ardă și trupește, și sufletește! Atîta este mai înaltă preoția decît împărăția cîtă osebire este între suflet și trup. (Sfîntul Maxim Mărturisitorul)