Mari Juristi Romani: Tudor Radu Popescu

Colecția „MARI JURIȘTI ROMÂNI” inițiată de Editura Academiei în colaborare cu Editura Universul Juridic este menită să prezinte cititorului o lume aparte: „Lumea Dreptului”. Nevoia de a cunoaște câte ceva despre această Lume vine din specificitatea ei și, mai ales, din faptul că ceea ce se cheamă cultura juridică este o importanță componentă a culturii noastre care, între altele, are și valențe istorice, așa cum se va vedea în continuare. Marii juriști ai neamului au fost în același timp oameni de vastă cultură, cu preocupări în domeniul literaturii, științelor, inclusiv al științelor exacte și artelor. Câteva nume (în ordine alfabetică) ne confirmă această afirmație: Vasile Alecsandri, Eugen Barbu, George Barițiu, Ion Alexandru Brătescu Voinești, Barbu Ștefănescu Delavrancea, Zoe Dumitrescu Bușulenga, Dimitrie Guști, Bogdan Petriceicu Hasdeu, Iorgu Iordan, Eugen Jebeleanu, Mihail Jora, Mihail Kogălniceanu, Titu Maiorescu, Vintilă Mihăilescu*, Iacob Negruzzi, Papiu Ilarian, Emil Racoviță, Mihail Ralea, Constantin Rădulescu Motru, Moses Rosen, Mihail Sadoveanu (studii juridice nefinalizate), Alexandru Șahia, Ioan Slavici, Andrei Șaguna, Ștefănescu Goanga, Barbu Alexandru Știrbei, George Topârceanu, Victor Tufescu, Alexandru Vlahuță, Josif Vulcan, Alexandru D. Xenopol, Duiliu Zamfirescu ș.a. Din rândul marilor juriști, unii au fost aleși membri ai Academiei Române, alții s au mulțumit cu o carieră universitară strălucită și cu o operă formativă și de creație de admirat. Reducând sfera observațiilor numai la juriștii aleși ca membri ai Academiei Române se pot face constatări menite să atragă atenția celor interesați asupra Lumii Dreptului. De la începuturi (1866) și până în zilele noastre Academia Română numără 850 de membri titulari, membri corespondenți și membri de onoare din țară. Numărul membrilor titulari, corespondenți și de onoare din țară cu studii juridice sau și cu studii juridice este de 166, astfel că media ponderată a juriștilor pe întreaga perioadă este de 19,41%. Majoritatea juriștilor membri ai Academiei Române 112 (67,88%) au urmat studiile juridice în țară (București, 79 – 47,88%; Cluj, 14 – 8,5%; Iași, 9 – 5,5%; Arad, 1 – 0,6%; Sibiu, 4 – 2,43%; Oradea, 1 – 0,6%; și Cernăuți, înainte de anul 1944, 4 – 2,43%). În străinătate au urmat studiile un număr de 54 juriști membri ai Academiei Române, respectiv, 32,12% (Franța, 27 – 16,36%; Ungaria, 10 – 6,06%; Austria, 8 – 4,85%; Germania, 3 – 1,82%; Rusia, 3 – 1,82%; Anglia, 1 – 0,61%; și Polonia, 1 – 0,61%). Pentru o mai bună apreciere asupra acestui segment al oamenilor de știință, adăugăm faptul că un număr de 54 cetățeni ai altor state au fost aleși membri de onoare din străinătate ai Academiei Române (Franța, 26 – 48,1%; Germania, 6 – 11,1%; Italia, 5 – 9,26%; Grecia, 3 – 5,55% Cehia, 2 – 3,7%; Olanda, Belgia, Elveția, fosta Iugoslavie, Bulgaria, Anglia, Canada, Spania și Luxemburg câte 1 membru, respectiv, câte 1,85%). Specialiștii din domeniul dreptului au avut un rol important la înființarea Societății Literare Române (1866) devenită apoi, la 24 august 1867, Societatea Academică Română. Din cei 25 de membri fondatori (vezi Anexa 1), 8 aveau studii juridice, sau și studii juridice (32%): George Barițiu, Ambrosiu Dimitrovici (Dimitrovitza), Josif Hodoș (Hadasiu), Alexandru Hurmizaki, Nicolae Ionescu, Titu Liviu Maiorescu, Gavril Munteanu și Ion Sbieră G. (a lui Gheorghe). Pe lângă locul important ocupat de membrii juriști (19,41%) aceștia au avut un rol important în diriguirea celui mai înalt For al Științelor, Literaturii și Artelor, printr un număr important de mandate în sistemul organelor de conducere: 12 mandate de președinte al Academiei Române; 41 mandate de vicepreședinte; 2 mandate de secretar general și 36 mandate de președinți de secție. Azi componența juridică a Academiei Române numără doar un membru de onoare și un membru corespondent, în urma plecării spre cele înalte a marilor juriști Ion P. Filipescu, Mircea Paul Cosmovici, Tudor R. Popescu și Tudor Drăganu, în ultimii 7 8 ani. Pentru o cât mai completă imagine asupra Lumii dreptului este necesar să adăugăm la toate acestea, valoarea de documente de istorie a actelor normative fără a distinge în privința forței lor juridice (de natură constituțională, legi organice, legi ordinare, legi speciale, decrete – dacă și în măsura în care au caracter normativ, ordonanțele de urgență, ordonanțele Guvernului – dacă au caracter normativ, ordinele și instrucțiunile miniștrilor, numai în măsura în care au caracter normativ și, bineînțeles, unele acte ale entităților locale, dacă și în ce măsură au caracter normativ). Au valoare de documente de istorie și actele administrative individuale – cele prin care se rezolvă chestiuni concrete – emise de organele administrației centrale și locale. Nu pot fi omise hotărârile/deciziile instanțelor judecătorești, fără a deosebi după gradul lor, cum și hotărârile Curții Constituționale. La urma urmelor, Lumea dreptului suntem noi toți, cetățeni de rând sau având responsabilități în calitatea noastră de destinatări ai normelor juridice. Atunci când legiuitorul va fi atât de performant încât omul de rând nu se va mai întreba de ce trebuie să respecte normele juridice, atunci când conformarea noastră la spusele legii va fi ceva firesc, natural, înseamnă că noi, destinatării legii, ne am asumat o ca și când ar fi fost propria noastră operă. Atunci vom putea spune că dreptul, legea au devenit cu adevărat ce spunea în antichitate Publius Iuventius Celsus, „arta binelui și a echitații”, arta de care este atâta nevoie în operă grandioasă de conducere a societății: „Ius est ars boni et aequi”. Iată doar câteva repere care spun câte ceva despre „Lumea dreptului”, repere care, cumulate, devin un puternic argument pentru inițierea Colecției „MARI JURIȘTI ROMÂNI” de către Editura Academiei Române și Editura Universul Juridic.