Carte

Marii initiati

de Edouard Shure

Marii initiati, Edouard Shure – copertă

Compară prețurile și alege oferta

Se încarcă ofertele din librării…

Rezumat Marii initiati – Edouard Shure

Marii inițiați. Schița asupra istoriei secrete a religiilor Lumea n-a cunoscut oameni de acțiune mai proeminenți, în sensul cel mai prolific și de necuprins al cuvântului. Ei strălucesc precum stelele cele mai luminoase din constelația sufletelor. Numele lor sunt: KRISNA, BUDHA, ZOROASTRU, HERMES, MOISE, PITAGORA, ISUS. Ei au modelat spirite prin puterea lor, le-au trezit de o manieră formidabilă, au organizat societăți într-un mod salutar. Trăind doar pentru o idee, mereu gata să-și dea viața, știind că sacrificiul pentru Adevăr este un mod de a acționa eficient și suprem, au creat științe și religii și, prin urmare, au contribuit la formarea literaturii și a artei, din seva cărora ne hrănim încă și ne ajută să ne continuăm existența.    Încă de la prima ediție, cartea Marii inițiați și-a dobândit succesul prin propriile forțe urmând încet, dar sigur drumul prin întuneric. De atunci încoace, reeditările cărții au fost atât de multe încât Andre Bellesort i-a spus autorului: „Nu ai câștigat doar propriul public, ci publicul."   

Aștepți momentul potrivit ca să cumperi Marii initiati?

Nu mai pierde timpul! Am realizat pentru tine lista cu librăriile online care vând Marii initiati și poți alege librăria cu prețul cel mai mic ca să comanzi chiar acum.

VEZI CEL MAI MIC PREȚ

Întrebări frecvente despre Marii initiati

Cine a scris cartea Marii initiati?

Marii initiati a fost scrisă de Edouard Shure.

În ce an a apărut Marii initiati?

Marii initiati a apărut în anul 2004. Vezi și topul de cărți din 2004.

Câte pagini are Marii initiati?

Marii initiati are 416 de pagini.

La ce editură a apărut Marii initiati?

Marii initiati a fost publicată la editura ALDO PRESS.

Care este cel mai mic preț pentru Marii initiati?

Cel mai mic preț găsit acum este 51.99 lei.

Există Marii initiati în format PDF?

Poți verifica Marii initiati în format PDF.

Cărți scrise de Edouard Shure

Ai mai jos lista de cărți scrise de Edouard Shure. Click pe oricare pentru a vedea mai multe detalii.