Sofia se așeză în fotoliu, fără să-și dea jos pardesiul. Era un pardesiu de culoare deschisă, incertă, poate un bej, pe care îl luă de fiecare dată când plouă. Își acoperi genunchii cu poalele fulgarinului și ridică ochii spre Sabin. Acum îl putea privi nestingherită. Nu-și putu reprima o ușoară tresărire când îi văzu chipul. Sabin tocmai se așeză la biroul său, dar nu o scăpase nici el din ochi. Privirea terapeutului era ațintită asupra ei, iar în colțul gurii lui, Sofia observă un zâmbet binevoitor, aproape convențional. Nu un astfel de psihoterapeut își imaginase ea. Nu știa de ce, dar, în mintea ei, acesta trebuia să fie neapărat mai în vârstă, cu o chelie respectabilă, robust, dacă nu cumva foarte gras și cu ochelari cu dioptrii apreciabile. Doar aceste trăsături – credea ea – îi puteau conferi acestuia autoritatea profesională pe care și-o dorea. Iar acum, descoperea un bărbat atrăgător, suplu, cu un cap de actor, fără niciun rid, cu privirea ageră, gata să sucească gâtul celei mai aprige femei. Acum, surprinsă, își vedea planurile date peste cap. Cum să i te destăinui unui bărbat atât de arătos și atât de tânăr.
