Ca sa inteleg ce mai este si cu iubirea asta nepamanteana, una care afla tarziu cum isi poate imbratisa trupul numai cu mana dreapta, este bine sa stiu cum apar incertitudinile si cum fumega ele in ranile frunzei si-n cele patru dimensiuni rostindu-se rascolit, voluptos si pentru asta, ma asez pe treptele senectutii cu talpile reci, ating ofranda lamurindu-ma de mantuirea palmelor mele nedespartite de mainile tale, eu fiind versul cu pulberi, tu, iarba de vant si amandoi completand echilibrul unui singur copac.
Matasuri
