Înfloriseră prunii în grădinile gospodarilor din satul dintre dealuri. Toată lumea, și venea lume peste lume la Sfântul Ilie, și rude și străini, știa că satul așezat într-o albie enormă, spartă spre sud, adună adeseori dangătul clopotului de la biserică, glasul săracilor dar și a celor avuți, foșnetul salcâmilor și plopilor, sunetul risipit al nisipului curgând încet dinspre deal, dar neîncetat, însumează toate acestea în Glasul unic al uriașului niciodată văzut cu toate că el este mereu de față, glasul satului căzut pe spate, căzut cu fața în sus sub tăvălugul cel roșu. - Sterian Dumitru Vicol
