Un roman tulburător în care martor tăcut, dar sensibil și conștient este un minunat trandafir japonez.
Amintiri dureroase săpau în mine tranșee labirintice, în care mă rătăceam adesea și, din care ieșeam traversând pusee de panică tot mai profunde. Ele veneau din casa veche, prima locuință a părinților mei. Căpătau chip de floare, chip de floare roz, asemănătoare cu floarea de măcieș. Din floarea aceea creștea un prinț. Un prinț al deșertului, mereu tu. Iar eu, mereu în căutarea ta.
Toate gândurile se roteau în jurul trandafirului japonez, cel mai iubit dintre florile lui Nic. Cel care-l știa pe de rost. Știuse tot despre el, de pe vremea când eram... cea mai frumoasă dintre iubite. Iar el, cel mai frumos dintre vise. Până când... până când moartea ne-a despărțit.
Acesta este motivul așezării în pagină a amintirilor trandafirului japonez. Amintirile emiratezei, care am devenit.
