Meridianul si alte proze

Meridianul ilustrează un mod de a vorbi despre poezie ce se substituie obiectului însuși, unde strădania de a "descrie" un drum al creației se confundă cu creația, cea a cărei deschidere dialogică implicită "spațiilor indefinite" ("Leerstellen") și incompatibilă cu sentențiozitatea riguroasă, frizînd Definitivul, a expozeului «teoretic» emana dintr-un "joc cu margelele de sticla" al limbajului. Preferind speculației metaestetice despre «poiein» și produsele sale empatia cu acestea din urmă, Celan încearcă s-o "transpună" într-un idiom aplecat asupra propriilor resurse de a accede către momentul, oricît de efemer, al coagulării virtuale, în limbaj, a "întîlnirii" cu Altul.   Am încercat să ținem seama în această întreprindere de transpunere în limba română a prozei lui Paul Celan de întreaga experiență acumulată de traducătorii care, în alte limbi și culturi, au inițiat-o cu mult înaintea noastră. Ne-am confruntat cu aceleași dificultăți și dileme în a găsi un echivalent adecvat "densitații" textelor, cumulată în paleta de registre ce glisează de la ceremonios la ironic și de la emfatic la patetic, în reverberația intertextuală, în alternanța dintre "spus" și "nespus", în preaplinul semantic ce emerge din travaliul de remodelare a materiei lexicale, și nu numai... - Andrei Corbea