Mersul lucrurilor

In vartejul de imaginii din creuzetul rostirii launtrice cad si se amesteca alte voci, sumedenie, resturi de privelisti ale unei lumi delabrate, fragmente din osatura unor corpuri dezgolite, bolnave, pline de cicatrici, urme ale unor sensuri pierdute in poemele sale unde ai senzatia ca te pierzi uneori, inaintand ca printr-un labirint.   Fragment din cartea "Mersul lucrurilor" de Liviu Ioan Stoiciu "Strabatand nemarginirea   Tamaduind toata boala si neputinta. Daca te intorci, mergi inainte si dai peste tine. Nu mai face nici un pas. Poate ajunge la o invoiala, in sine, in particular... Acum ce ti-a casunat pe mine? Se cearta singur. Nu mai fi atat de amarat... Tot ce e bun ii e pus la dispozitie, se simte in deplinatatea fortelor, in armonie. Ar vrea sa se scoata din minte, sa nu mai sufere. Ce rost mai are istoria lui? Cui face el jocul? E la mijloc o "inferioritate biologica" – si sufera, mai are de jucat vreun rol? Nesilit de nimeni...   Ca s-au implinit zilele. Daca se intoarce, merge inainte: cum sa evite vlaguirea si lancezeala? Are sufletul framantat, brazdat de rape, ii place sa intercaleze nouri sau ceata in peisaj, parti vizibile ale invizibilului, uneori se vede zburand – de cate ori i se aduce la cunostinta sa se intoarca, sa mearga inainte. Ce aere pretentioase! Ce naiba am spus? Plimbarea pe jos o sa-mi prinda bine. Isi aduce sigur aminte? Daca se intoarce, merge inainte? Se uita de departe la el, asezat la masa cu poezii - fragila expresie a unei lumi care ne mai face, inca, sa visam... In intreaga lui sinceritate si ravna. Cum sa cuprinda si intunericul de deasupra? Il   lasa sa-si traiasca pe mai departe suferinta. Ici si colo au crescut fapte si opere. Unele, sub forma de imbolduri, altele din placerea de a distruge si ultima farama de imbold. Domnule, nu te poti nelinisti prea mult. Cauti un loc retras, comod si plin de bucurii, unde sa te ascunzi si sa eviti primejdia? Daca te intorci, mergi inainte si dai peste tine, o iei de la capat, nota dominanta la romani este neprevederea si nepasarea, care fac toate lucrurile provizorii si efemere, spunea Dumitru Draghicescu. Incat sa-ti poti permite sa fii nefolositor. Asta e. Daca te intorci... Fie ca a inteles acest lucru, fie ca a inteles altceva. Strabatand nemarginirea."