„Cu Meseria de a trăi, Pavese a fost, poate, ultimul artist-maestru din istoria noastră. Numai dacă vom încerca să-i comparăm figura, mai bine zis, mitul, cu cel al lui Pasolini, diferența ne va părea abisală, și cu atât mai profund marcată și vizibilă, cu cât nenumărate sunt analogiile, dintre care am alege una: la fel ca Pasolini, Pavese ne-a obișnuit cu o literatură care se naște dintr-o strânsă conexiune cu biografia, cu meditația asupra propriei anormalități și, în general, ca rezultat obiectivat al unei intense experiențe interioare.“ (pasaj din articolul lui Gianni Vattimo Iar eu, în schimb, afirm: Recitiți acest Jurnal, publicat în revista “Espresso", 22 iulie 1990)
