Micul Rege Decembrie

Devenim copii la sfârșitul vieții... e oare un lucru bun? Ei bine, va trebui să-l întrebi pe micul rege Decembrie. Poți să-l întrebi orice. Poți să stai cu el pe balcon, să vă uitați la stele și să vorbiți despre nemurire. Iar atunci când îl ai alături, începi să vezi lucruri pe care altfel nu le-ai vedea... Un basm modern, minunat ilustrat, pentru copii și părinți laolaltă, înrudit cu Micul Prinț. Axel Hacke este scriitor și semnează articole pentru revista Suddeutsche Zeitung din Munchen. Este unul dintre cei mai cunoscuți autori germani, cărțile sale fiind traduse în numeroase limbi. Michael Sowa locuiește la Berlin și este pictor și desenator independent din 1975. În 1995 a fost recompensat cu premiul Olaf Gulbransson. Fragment din volumul "Micul Rege Decembrie" de Axel Hacke:   "Regele Decembrie este genul care se trezește dis-de-dimineață. Când mă așez eu la micul dejun, de obicei el este deja acolo, așezat în mijlocul titlului din ziar și acoperind întotdeauna exact trei litere, așa că în loc să citesc, de exemplu, „cancelarul federal", ajung să citesc numai „cancelarul fede" și apoi îl văd pe micuțul și grăsutul rege. De cele mai multe ori îl găsesc în coșul de pâine, lângă pâinea prăjită, unde se încălzește. Cred că în crăpătura din spatele etajerei cu cărți este destul de rece, chiar dacă ești îmbrăcat cu un palton gros din catifea. - Dă-te la o parte de lângă pâinea prăjită, i-am spus eu deunăzi, altfel o să te mănânc din greșeală. - Mă plictisesc, spuse el. M-am gândit că s-a micșorat, cu siguranță, din nou, față de ultima oară când îl văzusem; părea că nu este mai mare decât degetul meu cel mic. - Mănâncă atunci un ursuleț de gumă, i-am spus eu. - Am mâncat deja. - Atunci cățără-te pe cărți. - Am făcut și asta deja.  - Atunci fă ordine între cutiile cu vise. - Am făcut deja. - Atunci nu știu ce să-ți mai spun. - Nu știu ce să mai fac. - Eu vreau să mănânc în liniște micul dejun. - Nu mă iei niciodată cu tine. - Unde să te iau cu mine? - De unde să știu eu unde? Că doar nu m-ai luat niciodată cu tine. De unde aș putea eu să știu dacă afară este frumos și dacă îmi va plăcea acolo? Încotro te duci în fiecare dimineață după micul dejun? - La birou, i-am spus eu. O iau pe strada Cornelius în jos, până la grădină, apoi pe strada Florilor și traversez piața Jakobs înspre strada Sendlinger. Așa fac în fiecare zi, iar seara mă întorc - întotdeauna pe același drum, de la același birou. - Și ce faci la birou? mă întrebă el. - Mă ocup cu realitatea, i-am spus eu. Cei mai mulți oameni care stau în birouri se ocupă cu realitatea."