Mindfulness si neurobiologie

    Practica mindfulness nu este nicidecum o toană recentă. Culturile străvechi și religiile de pe toată suprafața globului s-au folosit dintotdeauna de diverse metode – de la meditație și rugăciune până la yoga și tai-chi – pentru a ajuta oamenii să progreseze către starea de bine prin concentrarea atenției și prin acordarea la clipa prezentă. Acum s-a dovedit științific că starea de atenție conștientă ne potențează bunăstarea fizică, mintală și socială. Înarmat cu dovezi empirice, Siegel adoptă o abordare inovatoare: aduce laolaltă descoperirile rezultate în urma unor cercetări de ultimă oră și înțelepciunea practicilor de mindfulness, pentru a demonstra cum ar putea funcționa această abilitate accesibilă oricui și modul în care cultivarea ei ne poate îmbogăți viața.     În centrul acestei sinteze vizionare dintre știință și practică se află ideea că, prin conștientizarea experiențelor noastre neîntrerupte, în noi se creează o legătură – sau rezonanță – care controlează anumite circuite sociale și emoționale din creier. Practica mindfulness stimulează dezvoltarea acestor „circuite de rezonanță” – o dezvoltare ce transformă starea de atenție conștientă permanentă într-o stare de rezistență pe termen lung.     Coroborând studii moderne cu sondări ale experienței directe, volumul Mindfulness și neurobiologie oferă o perspectivă unică asupra vieții noastre lăuntrice, a relațiilor interpersonale și a dezvoltării stării de bine și a fericirii.          Fragment din volum:       “STAND ÎN ECHILIBRU ÎNTR-UN PICIOR       Am practicat o serie de exerciții care ne-au demonstrat cât de importantă poate fi conștientizarea plină de atenție (mindful awareness). Mă aflam așezat undeva aproape de centrul camerei pentru exercițiile de yoga. Profesorul ne-a dat indicația de a sta în echilibru pe un picior. Cum mă aflam așezat chiar Ianga el, am încercat să îi copiez mișcările și am constatat că este foarte dificil să-ți păstrezi echilibrul. M-am simțit nedumerit și puțin surprins, având în vedere că doar cu o zi înainte făcusem de fapt același exercițiu de unul singur (în timpul unui curs, atunci când am simțit nevoia să îmi întind puțin corpul) și am putut să mențin poziția de echilibru pentru o lungă perioadă de timp. Care a fost deosebirea acum?     Atunci când încercam să copiez mișcările profesorului de yoga, eu eram concentrat să fac aceleași mișcări ca el, să mențin același unghi la braț, aceeași înălțime a piciorului ridicat, chiar și direcția în care acesta își ținea capul orientat. Deși pentru el totul mergea foarte bine, pentru mine totul era un proces secundar, orientat „de sus în jos", în care eu nu mă aflam în sintonie cu propria nevoie primară de echilibru. Cu o zi înainte, sintonizarea cu mine însumi fusese realizată în mod direct, deoarece nu era nimeni altcineva care să efectueze aceleași mișcări de echilibru și pe care eu imit. Astăzi, prin faptul că urmăream să copiez mișcările corpului profesorului, a fost clar că eu nu m-am sintonizat cu mine însumi. Încercarea de a imita echilibrul altcuiva mi-a anihilat capacitatea de a-mi percepe propriul echilibru. Prin acest exemplu putem vedea că chiar și o percepție poate deveni un impediment (top-down) în calea sintonizării cu interiorul nostru."