Cât despre zona de graniță, bineînțeles că nu întâmplător apare ea atât de des în scrierile mele. Oricum am lua-o, graniță, cu împrejurimile ei, e un loc mult mai palpitant decât interiorul țării. E o zonă fascinantă, plină de vrajă, locul unor aventuri misterioase, unde peisajul, cu toate adierile sale, e plin de tensiune. În zonele răsăritene ale Europei, aceste locuri erau împrejmuite cu garduri de sârmă ghimpată, închise cu bariere, cu pichete care se înălțau amenințătoare peste șanțuri cu apă, unde până și zburătoarele erau dubioase. Granițele nu erau ușor de trecut, muritorii de rând nici nu se încumetau prin apropierea lor, iar gândirea celor care locuiau în apropiere sau chiar în zona de graniță era determinată de o conștiință absurdă. Pentru că nu o dată s-a întâmplat ca granița să împartă în două o localitate, iar în asemenea cazuri oamenii stăteau de dimineață până seara cu ochii ațintiți la o țară străină.
