Misteriile egiptene

Misteriile egiptene - Zei, regi, simboluri și ritualuri Alexandre Moret cercetează Textele piramidelor aducând mărturii despre ceremoniile sacre din templele Egiptului și argumentând cum influența lor a traversat timpul: în sanctuarele osiriene se desfășurau atât riturile obișnuite de adorare a zeilor, figuri profund conectate cu natura, cât și ceremonii speciale, Misteriile. Semnificația lor a fost rezervată mai întâi elitelor de preoți și inițiați, pentru ca mai târziu să devină parte din țesătura culturală a lumii, prin ceremonii populare de stradă, alegorii de carnaval și drame liturgice. În limbajul egiptean cuvintele seshtau, „misterii” și akhu, „lucruri sacre, glorioase, folositoare” vorbesc despre rituri, puneri în scenă, gesturi, simboluri și imnuri care, închinate unui zeu sau săvârșite în beneficiul unui om, puteau să îl transfigureze pe acesta în ființă sacră, sakhu. Călătorind între viață și moarte, luând identitatea lui Osirirs, înarmat cu obiecte și cuvinte magice, omul iese întotdeauna învingător, renăscând într-o nouă viață.   Din toate aceste celebrări egiptene ale ciclului viața-moarte au ajuns până la noi gesturi simbolice (legate de sărbători și ciclicitatea anotimpurilor), expresii așezate în fondul profund arhaic al culturilor, orânduirea celor 12 luni din an și credințe care doar amintesc, subtil, de un mit ar reînvierii al cărui sens riscăm să îl pierdem, odată cu trecerea timpului, dar după care încă ne conducem viața.  Reprezentarea Pătimirii și Morții lui Osiris era urmată, cel mai probabil, de Învierea zeului. Deși în marea Procesiune și în Sărbătoarea Secerișului nu apare acest ritual care avea să provoace învierea lui Osiris, el este totuși punctul nodal al dramei sacre. Fără îndoială că acest act, considerat secret, nu se punea în scenă, în văzul publicului. De asemenea, el nu este revelat de nicio inscripție și nu apare în nicio reprezentare.   Ar fi un pas înainte făcut în cercetare dacă s-ar accepta ideea că Misteriile egiptene se leagă de fondul arhaic de credințe ce au supraviețuit și în alte țări. Lipsite de un decor special, reduse la idee, ele au adus până la noi un ecou al misticii primitive: a trăi e binele cel mai mare; a muri, cea mai mare suferință. Marea sarcină pe care muritorii și-o asumă în pânda morții este de a-și pregăti mijloacele unei renașteri eterne.   Riturile inițierii, oriunde s-ar săvârși ele, în Egipt, în India sau la alte popoare, au un lucru în comun: inițiatul trebuie mai întâi să moară față de viața lui anterioară, pentru ca apoi să renască. Renașterea după moarte, grație riturilor magice, dintre care cel mai important este Misterul trecerii prin piele, iată care este rațiunea de a fi a Misteriilor osiriene: certitudinea unei supraviețuiri eterne, acesta este rezultatul inițierii. […] scene asemănătoare sunt povestite de texte foarte explicite din ritualurile vedice. Este vorba de a provoca renașterea la un alt nivel de existență a oficiantului care face sacrificiul, de a-l diviniza făcându-l să moară față de lume și să renască în cer. - Alexandre Moret