Carte

Misterul din Regat

de Jaclyn Moriarty

Misterul din Regat, Jaclyn Moriarty – copertă

Compară prețurile și alege oferta

Se încarcă ofertele din librării…

Rezumat Misterul din Regat – Jaclyn Moriarty

Culorile lui Madeleine. Volumul 2: Misterul din regat Prințesa Ko a reușit să îi amăgească pe celliani și să le ascundă absența misterioasă a familiei sale, astfel încât lucrurile să nu scape de sub control în Regat. Însă, dacă nu va reuși să-și aducă tatăl înapoi în scurt timp, ar putea izbucni un război devastator. Așa că Prințesa, împreună cu un grup de adolescenți cu puteri speciale, trebuie să rezolve misterul dispariției Familiei Regale din Cello. Printre tineri se numără și Elliot Baranski, hotărât să își găsească și el tatăl, dispărut în noaptea în care unchiul său a fost găsit mort. Tânărul are un rol foarte important, el fiind singura legătură cu Lumea, unde se presupune că s-ar afla cei dispăruți, cu care comunică prin mesajele pe care le schimbă cu Madeleine. Miza este mare, iar cei doi trebuie să găsească o modalitate de a trece dintr-o lume într-alta și a-i aduce înapoi pe cei dragi.   „Relația dintre cei doi prieteni, spusă prin intermediul scrisorilor, este numai unul din lucrurile care dau valoare acestui roman [...]. După finalul palpitant, cititorii vor dori imediat continuarea seriei.” - School Library Journal „Regatul magic al lui Moriarty ne oferă o poveste savuroasă și originală, iar tonul ei logic și realist va fi, cu siguranță, pe placul fanilor lui Harry Potter.” - Booklist „Prin răsturnări de situație și aventuri fantastice (excursia la Lacul Vrăjilor, Ploaia Turcoaz), această carte complică natura personajelor, extinde lumea fantastică și pregătește decorul pentru marele final al trilogiei.” - Kirkus

Aștepți momentul potrivit ca să cumperi Misterul din Regat?

Nu mai pierde timpul! Am realizat pentru tine lista cu librăriile online care vând Misterul din Regat și poți alege librăria cu prețul cel mai mic ca să comanzi chiar acum.

VEZI CEL MAI MIC PREȚ

Întrebări frecvente despre Misterul din Regat

Cine a scris cartea Misterul din Regat?

Misterul din Regat a fost scrisă de Jaclyn Moriarty.

În ce an a apărut Misterul din Regat?

Misterul din Regat a apărut în anul 2018. Vezi și topul de cărți din 2018.

Câte pagini are Misterul din Regat?

Misterul din Regat are 464 de pagini.

La ce editură a apărut Misterul din Regat?

Misterul din Regat a fost publicată la editura LEDA.

Care este cel mai mic preț pentru Misterul din Regat?

Cel mai mic preț găsit acum este 16 lei.

Există Misterul din Regat în format PDF?

Poți verifica Misterul din Regat în format PDF.

Cărți scrise de Jaclyn Moriarty

Ai mai jos lista de cărți scrise de Jaclyn Moriarty. Click pe oricare pentru a vedea mai multe detalii.