Mitul lui Sisif. Eseu despre absurd

• Autor distins cu Premiul Nobel pentru literatură Ce sens are o viață de om cînd lumea însăși se dovedește lipsită de sens? Publicat în timpul celui de-al Doilea Război Mondial și devenit una dintre cele mai marcante opere ale secolului XX, Mitul lui Sisif este o căutare filozofică a unui răspuns la întrebarea epocii și o expunere magistrală a teoriei absurdului, pe care Albert Camus a dezvoltat-o în toată opera sa, despărțindu-se de ideile nihiliste și existențialiste din perioada, cu care a fost asociat în nenumărate rînduri. Pornind de la o meditație asupra sinuciderii ca răspuns la întrebarea dacă viața merită sau nu trăită, Camus își poartă cititorul într-o explorare a ideilor moderne despre condiția umană – de la Nietzsche și Kierkegaard la Dostoievski și Kafka –, la capătul căreia omul modern, copleșit de angoasă și oglindit exemplar în figura tulburătoare a damnatului Sisif, va descoperi calea și singurul sens de a trăi în această lume fără sens – revolta, libertatea și pasiunea vieții prin conștientizarea și îmbrățișarea absurdului ce guvernează întreaga existență.   Paginile următoare evocă o sensibilitate absurdă prezenta sporadic de-a lungul secolului – și nu o filozofie absurdă, pe care vremurile noastre, la drept vorbind, nici nu au cunoscut-o. O onestitate elementară ne obligă să arătăm din capul locului ce datorează ele unora dintre spiritele contemporane. Departe de mine intenția de a trece sub tăcere acest lucru, dimpotrivă, ele vor fi citate și comentate pe tot parcursul acestei lucrări. […] Îl văd pe acest om coborînd cu pas greoi, dar măsurat, îndreptîndu-se spre chinul al cărui sfîrșit nu îl va cunoaște. Momentul acesta asemenea unei respirații, care se întoarce cu aceeași certitudine precum nefericirea lui, momentul acesta este cel al conștientizării. În fiecare clipă în care părăsește culmile și coboară, apropiindu-se din ce în ce mai mult de bîrlogul zeilor, el este superior destinului său. Este mai puternic decît stînca lui. - Albert Camus