Moartea și experiența muririi - În(tro)specție metafizică și filosofico-aplicativă (prin nouă ochiri) Moartea este – și va rămâne, totuși – una dintre originile istoricității și ale identității ontologice ale omului! Dar și ale filosofării! „Dacă nu ar fi moarte, omul nu prea ar filosofa” – spune Schopenhauer într-o frază care a devenit și moto-ul volumului de față – și tocmai de aceea filosofia trebuie să-și asume chemarea și sarcina de a-și gândi în mod expres și tematic propria-i origine, și încă într-un mod care intradevăr corespunde existențial amplorii apăsării sale. Moartea ca murire a fost, este și va fi, deci, pentru ființa umană un – sau poate chiar: principalul – factum metaphisicum al existenței sale, iar tocmai această configurare a ei este cea care trebuie să ghideze orice (altă) experimentare și descriere ontologicofenomenologică, dar și orice înțelegereinterpretare hermeneutică a ei!
