Taina morții și viața de dincolo de mormânt l-au preocupat întotdeauna pe om. Apostolul Pavel ne descoperă că „este rânduit oamenilor ca o dată să moară, iar după aceea să fie judecată” (Evrei 9, 27). Moartea este despărțirea sufletului de trup și este ceva inevitabil pentru fiecare om. Iar evenimentele care preced sau care succed această despărțire sunt misterioase și de nedescris. Moartea nu este un eveniment firesc pentru om, și de aceea omul n-o poate accepta, tocmai fiindcă moartea n-a provenit de la Dumnezeu. Moartea este rezultatul, consecința păcatului lui Adam și al Evei. Dacă omul n-ar fi păcătuit, n-ar fi împărățit pe pământ moartea, care este cel mai mare vrăjmaș al omului. Însă prin Hristos cel Înviat, „vrăjmașul cel din urmă care va fi nimicit este moartea” (I Corinteni 15, 26) și pentru om, dar și pentru întreaga creație. Ținta vieții creștine, după cum spune avva Moise, este dobândirea Împărăției cerurilor, a vieții veșnice, care se izbutește prin curățirea inimii, căci doar „cei curați cu inima vor vedea pe Dumnezeu” (Matei 5, 8). De aceea trebuie să trăim viața sacramentală și ascetică a Bisericii, adică să acceptăm metoda tămăduitoare pe care ne-o oferă Biserica pentru curățirea inimii.
