A murit Mortu, fu zvonul care într-o dimineață umplu întreg satul, de la o margine la alta, cătun cu cătun, și pornit din sute de guri în același timp capătă înfățișarea unei furtuni venite de niciunde, amintindu-le sătenilor de invazia unui nor de lăcuste, cât vrăbiile de mari, din urmă cu două veri, dar firește că nu-i dădu nimeni crezare, nici chiar când văzură în bătătură un sicriu mare cât o șalupă, cu mânere strălucitoare, meșterit din lemn scump, poate adus din păduri de la capătul pământului, lucios ca pantofii de lac. La urma urmei, de la Iisus încoace, lângă fiecare moarte răsare câte-o înviere, iar omenirea are mare nevoie de iluzia asta, ar fi spus, la auzul veștii, Hazard, nebunul satului (orice localitate trebuie să aibă un nebun, cum are și un cizmar, că n-or umbla cu bocancii nepingeliți, o curviștină nurlie ori o ghicitoreasă), un ins care vorbea-n dodii și care-ar fi fost, potrivit spuselor sale, deloc demne de încredere, chiar învățător suplinitor pe undeva. Nici dracu nu-i știa numele, nici măcar Moise, jandarul, și găsiseră cu cale să-l boteze așa, tot auzindu-l rostind cuvântul ăsta. Crezuseră chiar că e vreun Dumnezeu din altă biblie, de-a pocaiților, că prea îl pomenea ca și când ar fi, spunând Aici e mâna hazardului, ceea ce nu putea însemna altceva. Când se îmbata le spunea că e o vorbă de la arabi și le-o scria cu creta pe oblonul verde al cârciumii, az-zahr, o bâlbâială de om neîntreg, iar ei se prăpădeau de râs de-o așa trăsnaie. - Fragment din Frizerul, cu viața și morțile lui, Premiul I la Concursul Național de Proză Scurtă "Nicolae Velea", ediția I, 2017.
Compară prețurile și alege oferta
Se încarcă ofertele din librării…
