Capacitatea noastră de a recunoaște ceva ca fiind gândire nu e niciodată independenta de posibilitatea de a folosi acel ceva pentru a justifica și valida modul în care am ales să ne raportăm la lume. Max Weber observă îndreptățit această codependență între raționalitate (Zweckrationalitàt) și profit. Autoritatea unei interpretări (cea care fundează înțelegerea) decurge din prezumția tacită cu privire la îndreptățirea unor așteptări pe care urmează să le satisfacă. Lumea în care trăim omagiază raționalitatea normativă dar se conduce ascultând de raționalitatea instrumentală. Gândirea nu e o înțelegere fără rest a lumii, ci un proces de transformare negociată a cunoașterii (ca știința de a face) în avantaj. Actul de gândire se petrece sub prezumpția unui transfer de putere. Acest transfer susține autoritatea interpretativă – instrumentul prin care culturile dominante își impun normele. „Omul gândește” doar în interiorul unei culturi care îi condiționează practic orizontul. Noi recunoaștem ceva ca fiind gândire sub presiunea autorității interpretative care domină un anumit model cultural. Tocmai din acest motiv marile culturi sunt convergente marilor religii – valorile lor cheie s-au impus tradițional și au devenit convingeri care nu suportă nici o contestare publică. CUPRINS: Prefață: Modernitatea — rațiune și deșertăciune MODERNITATEA RATATĂ. Individul-instituție și rațiunea suficientă a corpului politic 1. Fundamentul antropologic al ideilor cu privire la corpul politic. Principiul mitho-sacral al instituirii „stăpânului fără chip" 2. Ratarea modernității în Occident. Stăpânul fără chip și rațiunea suficientă. A GÂNDI ȘI A DISPUNE. Gândirea cu public ca fundament al democrației pretoriene 1. Gândire, interpretare și sincronizare funcțională 2. Gândirea și contextul cunoașterii: înțelegere și autoritate interpretativă 3. Gândire și conjunctura competițională în Occident 4. Blocajul umanist. Raționalismul modern și analiza autonomiei subiectului 5. Mecanismele economiei consensului și criza post-socială. Analiza critică a „gândirii cu public". Complicitate și intimidare simbolică 6. Putem (sau nu) gândi la fel în culturi cu „viteze" diferite? 7. Mai are Gândirea că sarcina esențială (în era post-socială) — căutarea Ființei? 8. Reducția etică. Prezumpția de continuitate epistemică pe linia platoniciană 9. Este fundamentarea (fixarea temeiului) o condiție sine qua non a Gândirii? 10. Gândirea îndreptățită ca act de conformare la normă. Violența simbolică ca gândire „împotriva" lumii HOMO ETHICUS. Constituirea câmpului judecății morale în societățile moderne 1. Nașterea sistemelor morale. (Este judecata morală coextensivă rațiunii?) 2. Condiția temporalității și judecata morală 3. Consensul iliberal și câmpul judecății morale 4. Gândirea fără public — fundamentul complicității „executanților". Automatul moral. 5. Frica (și suferința) — limită a câmpului judecății morale 6. Dinamica procedurilor de stabilire a diferențelor în câmpul moral 7. Care este sensul aplicat al expresiei „gândire morală" Index
