Al VII-lea Sinod Ecumenic de la Niceea este un moment cheie al evoluției ulterioare a Bisericii. Teologia icoanei va deveni marca a întregii Ortodoxii, iar prima duminică a postului mare devine începând cu anul 843, Duminică a Ortodoxiei, în sensul de victorie a cultului icoanelor asupra iconoclasmului. Lucrurile nu s-au produs brusc; teologia icoanelor este rodul unei întregi teologii anterioare. Icoana este și rămâne o principală mărturie a întrupării lui Hristos. Această manifestare a credinței în întruparea Fiului lui Dumnezeu este o caracteristică a Ortodoxiei precum și un element nelipsit la săvârșirea euharistiei. Pentru mântuirea oamenilor, El a luat trup omenesc plin de viață, al celor care trebuiau salvați, carnalitate pe care a îndumnezeit-o deplin. Problematica nu este o simplă chestiune monastică internă, așa cum s-a crezut uneori. Iconologia are rădăcinile adânc înfipte în solul antropologiei, din acest lăstar cresc florile teologiei hristologice și, la sfârșit, ea pune în lumină roadele unei bine articulate teologii privind mântuirea.
