Poet, critic, traducător, profesor, Stanisław Baranczak (1946-2014) a absolvit studiile de filologie polonă la Universitatea din Poznan, specializându-se în teorie literară. A făcut parte din generația Noului Val din Polonia anilor ’70, când, în urma evenimentelor din martie 1968, s-a prefigurat clar dezacordul dintre politică și realitatea cotidiană. Propria creație poetică se caracterizează prin diversitate tematică și prozodică. În prima etapă, o parte semnificativă a versurilor lui Baranczak se află sub semnul poeziei politice, demonstrând forța sugestivă a poeziei în perceperea și transmiterea imaginilor, impactul ei social. Astăzi Baranczak este ușor altfel perceput, fiind în primul rând un poet metafizic. Spectrul bogat al atelierului său cuprinde și sonete, elegii, imnuri, cântece de leagăn, vilanele și diferite structuri poetice cu rădăcini în tradiția engleză a poeziei metafizice din secolul al XVII-lea. Muscă-ți limba Nu scuipă dintr-o dată oricui gândul ce-ți vine pe limba; înainte de a deschide gura, înghite-ți saliva amară, înainte de a spune ceva, gândește-te de trei ori la soarta a) postului, b) a temeliilor lumii, c) a tuturor celor așezați; bătut în față cu pumnul cântecului de masă, muscă-ți limba cât mai iute, da, tare, și mai tare, nu deschide maxilarele, strânge din dinți, nu-ți fie teamă, cel mult o să ți se umfle limba cu folos, încât nu vei putea să mai bâigui niciun cuvânt și fără probleme o să obții o scutire temporară de adevăr; iar dacă pe cerul gurii vei simți un gust sărat, nu-ți face griji: cerneala roșie a furiei și așa nu-ți va trece prin gură.
