Necunoscuta din Tanger

Tanger, 1956. Ultima persoană pe care Alice Shipley s-ar fi așteptat să o vadă de la sosirea în oraș cu noul ei sot este Lucy Mason. După accidentul petrecut la Colegiul Bennington, cele două prietene – cândva colege de cameră nedespărțite – nu au mai vorbit vreme de peste un an. Dar iat-o pe Lucy, încercând să îndrepte lucrurile și să se întoarcă la vechile lor obiceiuri. Poate că Alice ar trebui să fie fericită. Ea nu s-a adaptat la viața din Maroc, prea temătoare ca să se aventureze în cartierele agitate ale Tangerului și în căldura opresivă. Lucy – întotdeauna neînfricată și independență – o ajută pe Alice să iasă din apartament și să exploreze orașul. Curând însă, un sentiment familiar începe să pună stăpânire pe Alice – se simte supravegheată și manipulată de Lucy la fiecare pas. După ce soțul ei, John, dispare, Alice începe să pună la îndoială tot ce o înconjoară: relația cu prietenă sa enigmatică, decizia de a veni la Tanger și propria sănătate mintală… Unul dintre cele mai bune romane de debut ale anului... O poveste exotică, minuțios construită, cu ecouri din Gillian Flynn și Patricia Highsmith. - Entertainment Weekly   Incredibil de tensionat și de inteligent... Mangan presară întreaga narațiune cu dezvăluiri și întorsături neașteptate de situație, până la finalul șocant... Scriitura ei este desăvârșită, atât de plină de surprize și de frumusețe, încât e greu de crezut că acesta este primul ei roman. - San Francisco Chronicle   Ca și cum Donna Tartt, Gillian Flynn și Patricia Highsmith ar fi colaborat la un scenariu ce urmează să fie filmat de Hitchcock - plin de suspans și de atmosferă. - Joyce Carol Oates Fascinanta...N-o poți lăsa din mână. - The Times Fragment din cartea "Necunoscută din Tanger" de Christine Mangan: "Mă nedumerise mutarea ei la Tanger, amintindu-mi de vechea hartă decolorată care atârna deasupra patului meu la Bennington. O transformaserăm într-un joc în decursul anilor, înfigând piuneze în perete - tencuială de un alb murdar se lasă găurită imediat - în timp ce hotăram încotro vom merge după absolvire. Aventurile în care aveam să plecăm împreună. Parisul pentru Alice sau, în zilele în care se simțea cu adevărat curajoasă, Budapesta. Dar niciodată Tanger. Piunezele mele erau înfipte mai departe: Cairo, Istanbul, Atena. Locuri ce-mi păruseră cândva îndepărtate și întângi-bile, dar cu Alice alături nu-mi mai păreau așa. „Te duc la Paris după ce absolvim", îmi spusese într-o seară, nu la mult timp după ce ne-am cunoscut. Ședeam ascunse dincolo de Capătul Lumii, fâșia aceea de teren de la marginea pajiștii din campus, acolo unde pământul pare să se sfârșească brusc - deși, dacă te uitai în jos, vedeai doar o mare de dealuri molcome. Un fel de miraj. O iluzie. Inserarea se lăsase deja, umezeala ierbii simțindu-se prin țesătura de bumbac a pledului pe care ședeam, însă nu ne-am ridicat să plecăm, fericite ignoram avansarea inexorabilă. Îi strânsesem mâna drept răspuns. Știam deja despre fondul de curatelă deschis pe numele ei, despre alocația lunară pe care o primea - cecuri pe care-i era scris numele complet, Alice Elizabeth Shipley, cu o caligrafie îngrijită, de modă veche, și care apăreau în cutia ei poștală la începutul fiecărei luni, cu exactitate. Dar o asemenea ofertă, o asemenea invitație făcută unei fete pe care o cunoștea de numai câteva săptămâni - mi se părea că sfida orice logică. Mi se strânsese inima, refuzăm să cred că existau cu adevărat oameni atât de buni și de generoși; trecutul meu nu mă învățase că era posibil."