O întâlnire absolut întâmplătoare dă naștere unei rețele complicate de secrete și minciuni. Ea o vede pe adolescența stând în ploaia nemiloasă, strângând un bebeluș în brațe. Se urcă în metrou și pleacă, dar nu și-o poate scoate pe fața din minte… Heidi Wood a fost dintotdeauna implicată în activități caritabile: lucrează la o organizație nonprofit și salvează de pe străzi pisici fără stăpân. Cu toate astea, soțul și fiica ei sunt oripilați atunci când Heidi se întoarce acasă într-o zi cu o fată pe nume Willow și cu bebelușul acesteia, în vârstă de patru luni. Aparent lipsită de locuință, adolescență ar putea fi o răufăcătoare – sau chiar mai mult de atâta. În ciuda obiecțiilor familiei, Heidi o invită pe Willow să rămână în casa ei, împreună cu bebelușul. În următoarele zile, Heidi o ajută pe Willow să se pună pe picioare, dar, în timp ce secrete din trecutul acesteia încep să iasă la iveală, Heidi se vede nevoită să decidă până unde e dispusă să meargă pentru a ajuta o străină. Ceea ce a început ca un act de bunătate scapă cu totul de sub control, în feluri care ar fi fost imposibil de imaginat înainte. Captivant și revelator - LA Times Un thriller psihologic hipnotizant - People Cuceritor, fără nimic previzibil - Kirkus Un thriller psihologic superb, uluitor - Publishers Weekly Fragment din cartea "Necunoscută" de Mary Kubica: "HABAR N-AM DACĂ BEA SAU NU CAFEA, dar îi aduc o cafe mocha în care am pus o tonă de frișcă - remediul perfect pentru cineva care are o zi proastă. Iau și fursecuri cu scorțișoară, plus o prăjitură cu cafea și fructe de pădure, în caz că nu-i place scorțișoară. Sau fursecurile. Apoi o iau la picior pe străzile tăcute, așa cum sunt ele în fiecare dimineață de sâmbătă, mergând cu coatele în afară, pregătită sa înlătur pe oricine ar îndrăzni să-mi stea în cale. Plouă, iar cerul de aprilie e întunecat și mohorât. Străzile sunt pline de bălți prin care taxiurile trec în viteză, aruncând toată apa în sus. Mașinile au farurile aprinse, deși e trecut de ora zece, iar sistemul de iluminat stradal, automatizat, încă n-a realizat că noaptea s-a transformat în zi. Țin umbrela ridicată ca să nu mi se ude părul, dar în partea de jos sunt leoarcă din cauza băltoacelor și a apei aruncate de roțile mașinilor. Ploaia curge necontenit din cer, iar eu îmi spun: Plouă cu găleata. E potop. Zici că toarnă. Ea e exact acolo unde mi-a zis că o găsesc. Se plimbă în sus și-n jos pe Fullerton, legănând-o pe Ruby care zbiară cât o țin plămânii. Ude până la piele. Trecătorii - câțiva alergători zeloși îmbrăcați în echipament impermeabil o ocolesc, preferând să iasă pe carosabil, printre mașini, în loc s-o ajute pe Willow, iar fata pare să fi îmbătrânit cu treizeci de ani într-o singură noapte, având acum trăsăturile unei femei de vârstă mijlocie: cute adânci pe față, pungi sub ochi. Albul ochilor îi e roșu acum, pentru că micile vase de sânge ale scleroticii s-au inflamat.
