Rezumat Negocieri in stilul lui Donald Trump – George H. Ross
Negocieri în stilul lui Donald Trump. Tactici și strategii pentru a câștiga în orice tranzacție. Donald Trump a devenit cel mai faimos negociator din lume în urma publicării cărții sale The Art of the Deal (Arta negocierii), însă cartea aceea nu explică și cum poți să negociezi ca Trump. George Ross – consilierul său cel mai de încredere – expune acum în detaliu modul în care oricine poate implementa tacticile și strategiile de negociere care l-au dus pe Trump în vârful lumii afacerilor. În plus, Ross include lecții învățate de la alți magnați ai afacerilor imobiliare din New York, pe care i-a reprezentat – sau cu care s-a confruntat – în lunga sa carieră de cincizeci de ani. În numai zece ani, Ross a negociat personal și a cumpărat 702 proprietăți imobiliare pentru clienții săi. Când faci atât de multe tranzacții, deprinzi toate dedesubturile negocierilor și înveți să prezici cum vor reacționa oamenii în toate situațiile imaginabile. Negocieri în stilul lui Donald Trump vă va ajuta să vă îmbunătățiți rezultatele pe care le obțineți din orice afacere: cumpărarea unui automobil, obținerea unei creșteri a salariului, cumpărarea ori vinderea unei proprietăți mici sau finanțarea construirii unui zgârie-nori. Cartea expune cele opt principii-cheie pentru negocierile în stil Trump: Consolidați o atmosferă de încredere, prietenie și satisfacție în relațiile cu partea adversă. Descoperiți ce dorește partea adversă, determinați-i punctele slabe și dezvăluiți informații ascunse valoroase. Convingeți partea adversă că va obține mai mult decât se aștepta. Folosiți în avantajul dumneavoastră timpul, termenele finale, impasurile și tărăgănările. Recurgeți la tactici psihologice de negociere. Deveniți un expert în subiectul pe care-l negociați. Fiți flexibil și analizați mai multe soluții pentru fiecare impas. Apelați la puternice instrumente organizatorice și de planificare care să vă ajute să câștigați. Negocierea înseamnă înțelegerea naturii umane... și folosirea înțelegerii respective pentru a-i motiva pe oameni să vă adopte ideile. Negocieri în stilul lui Donald Trump vă va arăta într-un mod lesne de înțeles și de urmat cum să negociați eficient toate tipurile de tranzacții din viața profesională și personală. Începeți chiar acum – și izbândiți în stil Trump!
Aștepți momentul potrivit ca să cumperi Negocieri in stilul lui Donald Trump?
Nu mai pierde timpul! Am realizat pentru tine lista cu librăriile online care vând Negocieri in stilul lui Donald Trump și poți alege librăria cu prețul cel mai mic ca să comanzi chiar acum.