Neliniste

Un artist obsedat de muncă și punctualitate, care scrie, se plimba cu bicicleta și vizionează filme în cinematograful lui improvizat după un program bine stabilit, și o fetiță cu picioare subțiri și genunchi ciolănoși care îi dă rutină peste cap în fiecare vară. Un bărbat dificil și plin de idiosincrazii, ca toți bărbații din filmele lui, pentru că el este Ingmar Bergman, cineastul colosal, iar fetița e chiar fiica lui, rodul iubirii fulgerătoare dintre Bergman și Liv Ullmann: actriță celebră, mamă, iubită, dar niciodată soție. Traversînd crîmpeie din copilăria și adolescența fiicei, pînă la maturitate, cînd, devenită ea însăși mama, surprinde cu precizie și duioșie ultimii ani de viață – marcați de senilitate, neputință și revolta – ai marelui regizor, romanul spune povestea sfîșietoare a unui copil singuratic, nerăbdător să crească și a unor părinți boemi care și-ar fi dorit mereu să fie doar copii. Un tablou emoționant al relațiilor complicate de familie, presărat cu tandrețe și umor, Neliniște este totodată o meditație asupra bătrîneții, dar și a legăturii profunde dintre memorie și limbaj, realitate și ficțiune și a nenumăratelor discursuri, adeseori contradictorii, care construiesc identitatea fiecăruia dintre noi.   O carte remarcabilă despre dragostea necondiționată dintre părinți și copii. - Publishers Weekly   Forța povestirii lui Linn Ullmann, frumusețea pură, uluitoare și emoția extraordinară provin din reconstituirea perspectivei copilului... Tristă și totuși infuzată de bucurie, aproape un film. - L’Obs   O meditație strălucită asupra timpului, mortalității și limitelor memoriei... Superbă și sfîșietoare. - Kirkus Reviews   O tapiserie lirică a amintirilor. Cartea lui Linn Ullmann este, dincolo de durere, o declarație de dragoste și o capodoperă. - Expressen Traducere din limba norvegiană și note de Ovio Olaru Fragment din volumul "Neliniște" de Linn Ullmann: "M-am născut în afara căsătoriei, iar în 1966 acest lucru era încă privit cu ochi răi. Copil din flori. Bastard. Bitang. Nelegitim. Nu conta. Nu pentru mine. Eram doar un cocoloș în brațele mamei. Nu conta nici pentru tată. Un copil în plus sau în minus. Mai avea opt de dinainte și era cunoscut ca regizorul dracului (orice ar însemna asta) și că un fustangiu (asta e foarte clar). Eu eram al nouălea. Eram nouă. Fratele meu cel mai mare a murit mulți ani mai târziu de leucemie, dar în momentul acela eram nouă.  Pe mama o priveau cu ochi răi. Făceau asta pentru că era abia o fată. Îi păsă destul de mult de ce zice lumea. Își iubea copilul. Asta fac mamele. S-a îngrășat și l-a născut. Nelegitim. Dar îi era și rușine. Primea scrisori anonime. „Copilul tău o să ardă în iad."  Primul soț al mamei era de față când m-am născut. Era doctor și, conform colegilor lui, era „o ființă agitată și molipsitor de voioasă". Mama a povestit că nu a durut-o când a născut, dar că a urlat de dragul aparențelor și că el, adică doctorul, s-a aplecat asupra ei, mângâind-o pe păr și spunându-i „Așa, așa". Știa că nu e copilul lui, atât el, cât și mama aveau alte relații, dar încă nu apucaseră să divorțeze. Așadar, eram, conform legii norvegiene, fiica lui. Eu - 2,8 kilograme, 50 de centimetri lungime, născută marți - eram fiica de doctor și, timp de câteva luni, m-am numit - sau ea s-a numit - Lund, după numele tatălui. În fotografii are obrajii bucălați și rumeni. Nu știu foarte multe despre ea. Pare mulțumită, cum stă în brațele mamei. Nu a primit încă un prenume. Locuiește în Oslo cu mama sa, în micul apartament pe care aceasta îl împarte cu soțul ei pe Drammensveien, la numărul 91, și care va ajunge pe mâna bunicii câțiva ani mai târziu. Multe din scrisorile trimise de tata au fost livrate în Drammensveien 91, iar într-una din ele, redactată pe hârtia galbenă a hotelului municipal din Vaxjo, scrie:    MARȚI SEARA O scrisoare gri-închis Hotelul e frumos și toată lumea e drăguță, dar mă apasă o singurătate cosmică...  MIERCURI DIMINEAȚĂ Acum e dimineața și în fața geamului meu se afla un copac tomnatic. Astăzi totul e mai bine... Moleșeală și-a slăbit strânsoarea. Dacă ar fi să ne notăm toate gândurile, trebuie să mărturisesc un gând foarte negru pe care l-am avut azi-noapte. Are legătură în special cu persoana mea fizică. Într-un fel sau altul, e destul de degradată. Am muncit atât de mult în cariera mea, încât încep să se vadă și consecințele. Nu mai sunt zile întregi la rând în care să mă simt odihnit. Ceea ce mă sperie și mă îngrijorează cel mai tare e senzația de vertij, semnele de slăbiciune, perioadele proaste care culminează cu febră și depresie. Posibil ca isteria mea să aibă ceva de spus în toate astea... într-un fel ridicol, sunt foarte jenat și mi-e rușine de aceste suferințe în privința cărora nu pot jace nimic. Cred că are de-a face și cu problema aceasta, domn bătrân - femeie tânără. Într-o zi, mamă, tatăl și doctorul au fost nevoiți să se înfățișeze în fața legii norvegiene pentru a declara paternitatea fetiței. Totul s-a terminat cu bine pentru toată lumea. Atmosfera era atât de veselă la întâlnire, încât părea că în sala de judecată se dă o mică petrecere. Singurul care făcuse nota discordanță fusese, conform tatălui ei, judecătorul norvegian, cu fața lui lungă și buzele subțiri, căruia au trebuit să-i explice situația de mai multe ori. Cine întreținuse relații cu mama copilului și când?”