Nemuriri trecătoare

Pana poetului Costinel Petrache nu „rămâne în cerneală”, ci aleargă pe hârtie în fiecare clipă, s-ar zice. Admirabile în cazul lui nu sunt doar vivacitatea verbului și inventivitatea rimelor, ci seninătatea cu care privește curgerea timpului și rotirea ciclurilor naturii, bucurându-se și de sosirea toamnei: „doar roua-a mai rămas în urma coasei/ păsările se înțeleg prin șoapte”, într-un octombrie din care autorul știe să aleagă lumina și culoarea, nu micșorarea zilelor. Vrednic și decis, poetul este în adânc o natură delicată și sensibilă, ce vibrează la cântecul amintirii și la etalarea sinceră a nostalgiilor. Senzația nemuririi este asumată ca „trecătoare”, dar nu eclipsează niciodată în întregime optimismul funciar al unui cântăreț al frumuseții existenței. - Horia Gârbea   nostalgie   noiembrie se scutură de toamnă mai altfel ne-nțelegem din priviri în lutul strâmt o brazdă ne răstoarnă suntem tot mai învinși de amintiri rugăm tăcerea de încă un ocol nu avem loc în largul absolut doar să-mplinim rostul ultimului rol jucat din neștiut în neștiut să retrăim măcar o întâmplare când nu credeam nicicând că ne-om iubi depărtarea s-a stins într-o cărare pe care am jurat că ne vom fi