"Limba sa poetică adună într-un vertij hipnotic referirile apropiate, concrete, biografice, „vernaculare”, cu sugestii misterioase, sofisticate aluzii culturale și contraculturale, cu vocabule cerebrale și rare, întrun cuvînt cu „neonul” viziunilor intraductibile și, la rigoare, ininteligibile. Poemele evoluează, ca pe o bandă a lui Moebius, de la fluxul suprarealist, la hipercristalizări expresiv ezoterice, amintind de alchimia poetică a unui Mallarme, sau, pentru a reveni pe pămînt american, de ideogramele poetice ale lui Wallace Stevens. Corpuscul său unda, vizionarismul lui Komunyakaa nu este, însă, niciodată al urii, ci al compasiunii, chiar și atunci cînd aceasta îi solicită puterile sufletești pînă la epuizare. Poetul a văzut cu ochii lui prea multă distrugere și durere pentru a-și permite luxul radicalismului apocaliptic. Chiar și atunci cînd este înspăimîntător, incomunicabilul lui Komunyakaa rămîne profund uman, străbătut în mod sesizabil de o etică a grijii față de Celălalt." - Caius Dobrescu
