Mai degrabă "cealaltă" decât "asta", lumea lui Ioan Es. Pop se constituie pe măsură ce se degradează (cum ar veni: "la început a fost sfârșitul"), poate tocmai de aceea (de)scrierea este, la autorul leudului fără ieșire, un procedeu asemănător vivisecției ("var vârful creionului sub piele până unde/dau sub ea de mine"), dacă nu chiar autopsiei ("de trei zile zaci acolo fără suflare"), poetul fiind atât în pielea pacientului, cât și în a "eroicului doctor Hallidonhill" (atenție la motivul dedublării, omniprezent în creația sa). Orice ar atinge "cu degete puternice" (în altă parte "cu degetul acesta care crește nemilos împotrivă-mi") acest Toma necredinciosul introvertit se transformă în rană deschisă pur(ulent)a, tot poetul fiind cel care, crezând – dar în felul său, apropiat oarecum de modelul invocat adeseori în Jurnalul fericirii: "Cred, Doamne, ajută necredinței mele!..." –, o tămăduiește prin descântec, totodată veghind cu strășnicie să nu i se cicatrizeze prea devreme, ca să nu zic niciodată. - Em. Galaicu-Păun Volumul de față este o selecție din cele mai frumoase cărți ale poetului, editate între anii 1994-2011: Leudul fără ieșire(1994), Porcec (1996), Pantelimon 113 bis (1999), Petrecere de pietoni (2003), Lumile livide /The Livid Worlds (2004), No Exit (2007), Unelte de dormit (2011).
