Intr-o frumoasa dimineata de vara, parca soarele era mai bland, iar zgomotul orasului era mai scazut. Se auzeau chiar cateva pa sarele, asa ca murmurul unui cor de prescolari. Aerul era parca mai plin de aer, inima mai plina de inima. Ceva urma sa se intample, dar nimeni nu banuia ce. Atata armonie si frumusete era in lume, dar nimeni nu le observase... pana cand, un banal telefon a tras parca o cortina de indiferenta de pe ochii lor si au vazut limpede: sosise Ziua!! Pasii nu au mai atins pamantul, ochii nu si-au mai lipit pleoapele, bataile inimii nu au capatat ritm normal, pana cand nu s-au intalnit. Intai in ruga si vis, apoi in priviri, ca apoi, definitiv, sa se gaseasca intr-o imbratisare comuna, vesnica. S-au imbratisat indelung, sub ploaie de pupici, stropiti cu lacrimi de fericire. S-au invesnicit in joc si iubire.
