Noi si Orientul arab

    De-a lungul istoriei, arabii au avut o contribuție esențială la dezvoltarea științei și culturii mondiale. Volumul Nadiei Anghelescu oferă o panoramă asupra acestei civilizații care la un moment dat se întindea din Spania și Africa de Nord pînă în Egipt, Siria și vechea Mesopotamie. Studiile referitoare la identitatea, limba și literatura arabe se împletesc cu cele care tratează rolul orientalisticii în cunoașterea Orientului arab, stereotipurile privind islamul și lumea arabă, dialogul dintre Orient și Occident, islamul și creștinismul. Într-un moment în care, atît în Est, cît și în Vest, mulți se lăsă pradă resentimentelor, e bine să nu uităm, ne îndeamnă autoarea, „ce au adus arabii civilizației universale, ce au putut să construiască: nu numai cetăți, ci și o mare cultură, o mare literatură”.     Din cuprins:     La originile identității arabe • Orientalistică, pentru și contra • Orientaliștii, denigratori ai Orientului? • Netraductibil și netradus în traducerile din limba arabă • Incursiuni în literatura arabă: teme și figuri • Despre iubire, în Spania cucerită de arabi • Iubirea în metafore arabe       Fragment din lucrare:       „Într-un moment în care se aude din nou zăngănitul armelor într-o zonă și așa marcată de numeroase conflicte, vocile celor care promovează în lume ideea dialogului dintre creștinism și islam nu au amuțit: ele se manifestă în numeroase reuniuni, publicații și luări de poziție, de o parte și de alta, multe dintre acestea reflectate, la rândul lor, în publicația Institutului Pontifical de Studii Arabe și Islamologie intitulată Islamochristiană, aflată în cel de-al cincisprezecelea an de apariție.     Așa cum o arată toată această largă mișcare de idei, spiritele luminate aparținând celor două religii au ajuns la concluzia comună că dialogul este necesar și chiar urgent, că el trebuie să se desfășoare privind spre viitor, pentru că, „în deceniile care vin, relația dintre creștini și musulmani va fi una dintre principalele componente ale păcii în lume". Trăim — ni se reamintește — într-o lume în care se produce o „întrepătrundere" crescândă a comunităților și a culturilor, în care „trebuie să învățăm să trăim ca parteneri egali într-o comunitate de dimensiuni universale [...] dacă nu vrem să fim condamnați la dispariție, după ce ne vom fi omorât între noi". În ceea ce-i privește pe musulmani și creștini, aceștia sunt puși din ce în ce mai mult în situația sa coexiste: o spune și Maurice Borrmans la începutul cărții sale consacrate dialogului dintre creștini și musulmani: „Dacă odinioară istoria a putut să cunoască o relativă divizare a lumii în țări musulmane, creștine și altele, astăzi nu mai este la fel, se pare, din moment ce comunități creștine vechi sau recente, autohtone sau străine, minoritare sau majoritare sunt prezente pretutindeni și din moment ce comunitățile musulmane sunt de acum puternic implantate în Europa Occidentală și în America, în afara țărilor pe care Islamul le-a marcat în mod special cu amprenta sa religioasă și culturală."”