Rezumat Noii imparati. Putere si dinastii comuniste in China – Kerry Brown
Unul dintre meritele esențiale ale acestui volum rezidă din prezentarea, evidențierea și sublinierea cu tuse groase a modului în care o bună parte din analiștii, jurnaliștii și universitarii occidentali privesc China, cu precăderea China devenită „challanger” al liderului mondial, Statele Unite ale Americii. O optică nu departe de cea a secolului al XIX-lea, în care Imperiul Chinez și ulterior Republica China au traversat ceea ce este denumit cei „100 de ani de umilință”. Din foarte multe puncte de vedere, nici Occidentul, nici China, nu și-au schimbat atitudinea, fiind menținută o reciprocă reținere și adversitate, inclusiv prin intermediul mass-media, a publicațiilor, iar de dată relativ recentă cu sprijinul noilor media. Cu un condei care trădează aptitudini de jurnalist de campanie, Kerry Brown abordează condițiile care au premers accederea actualei elite aflate la vârful ierarhiei politice a Chinei – președintele Xi Jinping, premierul Li Keqiang și Wang Qishan, Zhang Dejian, Liu Yunshan, Yu Zhengsheng și Zhang Gaoli – surprins de faptul că masele de chinezi nu au fost cutremurate de acest proces. Fragment din volumul "Noii împărați. Putere și dinastii comuniste în China" de Kerry Brown: “Capitolul 4. Avocatul-premierul Li Keqiang Li Keqiang se poate considera un om norocos. Descris în 2001 de către Cheng Li de la Brookings Institute, Washington, ca o „stea în ascensiune", până în 2007 a fost cotat cu șanse din ce în ce mai mari de a deveni succesorul lui Hu. Inteligența și modul foarte subtil de a opera îi impresionau pe cei cu care se întâlnea Li. A fost printre primii lideri politici chinezi care s-au întâlnit cu bolnavii de SIDA, stigmatizați în China, în ultimele două decenii, chiar mai mult decât în alte părți ale lumii. Trei aspecte ale carierei lui merită o atenție mai specială. Primul este legat de pregătirea juridică, Li fiind primul dintre membrii Comitetului Permanent al Biroului Politic care avea o astfel de pregătire. Cel de-al doilea aspect privește priceperea sa recunoscută în gestionarea crizelor. Spre deosebire de Xi, acesta s-a ocupat unele situații de criză în provincii considerate de departe mult mai problematice decât cele de care s-a ocupat primul - Liaoning și, respectiv, Henan. În ambele cazuri, provocările cărora a trebuit să le facă față au fost extrem de dificile. Urmărindu-i acțiunile, ne putem da seama cât de important este managementul crizelor în politică și societatea chineză contemporană, dar și ce rol au aceste crize și cum izbucnesc ele. Și, în sfârșit, cel de-al treilea aspect, Li provine dintr-un mediu la fel de umil ca și mentorul său, Hu Jintao. Deși, după cum am văzut și în alte cazuri, dacă ne uităm mai atent la legăturile sale cu diverși oameni și la cele de familie, vom vedea că lucrurile se complică. Vom observa că rețelele sunt de o natură ușor diferită în comparație cu cele existente în jurul lui Xi, în același timp, însă, ar fi greșit să spunem că nu a început și el tot cu unele moștenite sau dobândite. Vom discuta mai în detaliu această chestiune în ultimul capitol."
Aștepți momentul potrivit ca să cumperi Noii imparati. Putere si dinastii comuniste in China?
Nu mai pierde timpul! Am realizat pentru tine lista cu librăriile online care vând Noii imparati. Putere si dinastii comuniste in China și poți alege librăria cu prețul cel mai mic ca să comanzi chiar acum.