Noroc cu domnul Terupt

 Jessica este nou-venită la Școala Snow Hill. O vezi mereu cu câte o carte în mână. Alexia, plină de fițe, își apără cu tenacitate popularitatea printre fete. Danielle, mai dolofană decât colegele ei, încasează în tăcere toate glumele răutăcioase. Anna este prea timidă ca să răspundă la ore, Jeffrey urăște școală, Luke e tocilarul clasei, iar Peter – mistocarul. Ce au ei în comun? Nimic. Asta până când apare domnul Terupt, noul lor învățător. Cu stilul lui insolit de predare, domnul Terupt reușește să îi învețe pe elevii săi recalcitranți nu doar matematică sau științele naturii, ci și ce înseamnă să îi vezi cu adevărat pe cei de lângă tine. Dar oare vor învăța copiii lecția la timp?    Ediție bilingvă (română-engleză)  „Aducând pe scena personaje și conflicte familiare oricărui elev de școală generală, această poveste răscolitoare va oferi, cu siguranță, multe teme de discuție.” - Publishers Weekly      Fragment din cartea "Noroc cu domnul Terupt" de Rob Buyea:       „DECEMBER     Peter     Last month Mr. T told us we had to read some stupid book and go spend time with the retards. That was what I thought at first, anyways. That was what I had always thought. The Collaborative Classroom was where the retards went to school. I guess it was James who made me change my mind. I mean, The Summer of the Swans was okay - sort of - but the Collaborative Classroom wasn't what I thought at all.     The kids were actually pretty cool, especially James. If something spilled on the floor, or if there was a bunch of objects spread out on the table, he could tell you how many there were just by looking at them. I mean it, he could tell you immediately. No counting required. No matter how many there were - 312 forks, or 813 Legos. He always got it right. And James was kind of cool to hang out with. He gave me low fives - not high fives, because eye contact was tough for him - and we played games. I liked going to see him.     So I liked Mr. T's next idea. He never ran out of ideas.     "Okay, guys. Here's the deal," he told us in December. "We're going to have a holiday party like every other class, but it's going to be different.”     "Of course," I blurted out. "That's no surprise.” I do that sometimes, open my mouth before thinking. A lot of times, actually. Everybody - even Mr. T - cracked a smile, because I was right.       Luna trecută, domnul T. ne-a spus că trebuie să citim nus' ce carte idioată și să ne petrecem timpul cu retardații. Cel puțin așa am crezut la început. Așa am crezut dintotdeauna. Clasa specială era făcută pentru retardați, ca să vină și ei la școală. Cred că James e cel care m-a făcut să-mi schimb părerea. Adică The Summer of the Swans a fost OK, oarecum, dar clasa specială n-a fost deloc cum mă așteptam.     Copiii erau foarte de treabă, în special James. Dacă se răsturnă ceva pe jos sau dacă pe masă erau împrăștiate mai multe obiecte, putea să-ți spună exact câte sunt numai uitându-se la ele. Pe bune, putea să spună imediat. N-avea nevoie să le numere. Oricât de multe ar fi fost - 312 furculițe sau 813 piese de Lego - niciodată nu s-a înșelat. Și era foarte mișto să stai cu el. Băteam palma jos, nu sus în aer, pentru că îi era greu să se uite în ochii celorlalți, și jucam tot felul de jocuri. Îmi plăcea să mă duc să-l văd.     Așa că mi-a plăcut și următoarea idee a domnului T. Nu rămânea niciodată în pană de idei.     — Ochii la mine, toată lumea. Uitați care e treabă, ne-a spus în decembrie. O să dăm o petrecere de Crăciun, la fel ca toate clasele, dar a noastră o să fie altfel.     — Normal! am trântit-o eu. Nici nu mă mir!     Mi se mai întâmplă asta din când în când, să mă ia gura pe dinainte. De fapt, de foarte multe ori. Dar toți, chiar și domnul T., au început să zâmbească, pentru că aveam dreptate.”