Din Cuprins: ◊ Norul mesager (Meghăduță) ◊ Nașterea lui Kumara (Kumarasambhava) ◊ Nunta zeului Civa cu Parvati ◊ Anotimpuri (Ritușamhară) ◊ Primăvara. Al șaselea poem Produs al unei civilizații atât de diferite de aceea de la care ne revendicăm, Kalidasa rămâne cel mai mare nume al liricii și teatrului de limbă sanscrită, principalul reprezentant al stilului kavya. Presupunându-se că a trăit fie în secolul II î. Hr., fie în secolele IV-VI d. Hr., cel încoronat de istoria literară națională, însă reținut mai apoi și de europeni drept "Prinț al Poeților" își datorează faima exclusiv operei, nu și biografiei, ceea ce-l face, credem, infinit mai interesant pentru exegeză și cercetarea contemporane. Creația lui este împărțită în funcție de cele trei registre pe care, odinioară, le delimita Poetica aristotelică: poezia dramatică (trei importante piese: Sakuntala, Malavikagnimitra, Vikramorvasiya); poezia lirică (Meghăduță, Ritușamhară); poezia eroică (Kumarasambhava, Raghuvamsa). Dincolo de valoarea intrinsecă a traducerilor propriu-zise - în cazul cărora sunt cu ușurință vizibile talentul de versificator al traducătoarei și atenția mereu trează la sensul limbajului poetic, la apropierea lui de lumea pe care o exprimă -, trebuie să subliniem meritul cu totul aparte al prezenței ediții: volumul de față adună, pentru prima oară în spațiul românesc, creația lirică a lui Kalidasa. Este nevoie, astăzi și oricând, de o ciclica reinventariere a oricărui autor canonic, fiindcă, după cum just atrăgea atenția Umberto Eco, caracterul de a fi deschis al operei literare este factorul ei determinant de existență și perenitate. - Livia Iacob
