Notiunea de cultura in stiintele sociale

Din cuprins: - Geneza socială a cuvîntului și ideii de cultură; - Lecțiile antropologiei culturale; - Ierarhii sociale și ierarhii culturale; - Cultura și identitate.   Omul intră foarte tîrziu în cîmpul cunoașterii (abia la începutul secolului al XIX-lea, în viziunea filosofului Michel Foucault) și se instituie, la fel de tardiv, într-un obiect științific de maximă importanță, relevîndu-se drept ceea ce este esențial de cercetat în vederea posibilității oricărui tip de cunoaștere. Dacă pînă în secolul al XVIII-lea s-a propus o concepție dualistă asupra omului, el fiind gîndit ca un compositum de suflet și corp la R. Descartes, de rațiune și instinct la Pascal sau de interioritate și exterioritate la S. Kierkegaard, după aceea s-a încercat depășirea dualismului prin renunțarea la considerațiile abstracte și observarea ființei umane ca o totalitate concretă. Apariția și dezvoltarea științelor umane au contribuit la desemnarea omului în empiricitatea sa, ele avînd ca obiect de studiu condițiile naturale și culturale ale activității umane. În acest context, a fost posibilă rafinarea teoriilor despre om în sensul perceperii importanței culturii asupra modelării și evoluției umane, precum și a situației sale insolite în univers: omul este o ființă ce în mod natural pare a fi nenaturală, adică ea este în mod esențial culturală (Plesner). În arhitectura generală a discursului, termenul de cultură dezvăluie o situație paradoxală: pe de o parte, el este unul dintre cele mai generoase concepte, dovedindu-se a fi un subiect extrem de cuprinzător, pe de altă parte, la ora actuală, nu i se mai poate oferi o definiție clară din cauza utilizării sale relativ nediscriminatorii. Conceptul de cultură este larg dezbătut în numeroase domenii, precum filosofia, antropologia, sociologia, politologia, etnologia, artă, dobîndind accepțiuni nuanțate și specifice, dar el transgresează limitele unor tipuri de discurs bine stabilite, devenind aproape ubicuu. Astfel, expresii de felul cultura digitală, cybercultura, cultura opoziției sînt des întîlnite, deși de foarte multe ori au o folosire aproape improprie, determinînd producerea de bruiaje conceptuale. Chiar și în acest cadru se poate aplica legea conform căreia creșterea numărului de informații se corelează cu creșterea dezordinii din acel domeniu, astfel încît dacă termenul de cultură se caracterizează printr-un succes deosebit de mare, mai ales în ultimele decenii, el cunoaște și un grad de vulgarizare sau de neclaritate. Mai mult decît atît, teoretizarea postculturii în studii privind fenomenul postmodern determină interogații profunde privind autoritatea anumitor culturi și poziția centrală ocupată de către cultura în general. Vocile care susțin existența unei valori postculturale sînt de acord și în ceea ce privește descentrarea suveranității ideii de cultură, aducînd în prim-plan discuția asupra posibilității conceperii unei axiologii dincolo de această idee sau chiar în absența sa.