Novecento a fost ecranizat de Giuseppe Tornatore în anul 1998, cu titlul La leggenda del pianistă sull'oceano (Legenda pianistului de pe ocean), cu Tim Roth în rolul principal.
Într-o dimineață, după ce toți călătorii au debarcat, marinarul Danny Boodmann descoperă în luxosul salon de bal al transatlanticului Virginian o cutie de carton. În ea – un nou-născut, pe care matrozul se hotărăște să-l adopte, dându-i numele secolului care de-abia începea: Novecento. La opt ani, când Danny Boodmann moare, micul Novecento rămâne pentru a doua oară al nimănui. Adoptat din nou, de data aceasta de căpitan și de întregul echipaj, băiatul își dezvăluie talentul extraordinar: este un pianist desăvârșit, care seară, alături de orchestra vasului, îi încântă pe pasagerii bogați de la clasa întâi, iar noaptea, de unul singur, le oferă umililor călători de la clasa a treia o muzică supraomenească, menită să alunge orice urmă de nefericire. și totuși, cum de poate Novecento, care nu a coborât niciodată de pe vas, să cânte despre toată frumusețea lumii.
„Pământul e un vapor prea mare pentru el, așadar n-a coborât niciodată pe uscat. Vaporul e micul lui pământ plutitor. Aici începe și se sfârșește lumea. Cartea aceasta e un micro-roman, o dramă, un poem sau doar o fermecătoare improvizație pentru pian și trompeta. Citiți-o ca pe o parabolă (lumea-văpor, omul-călător) sau ascultați-o relaxați, ca și cum, în drum spre America, ați descoperi deodată o melodie care v-ar umple sufletul.“ (Ioana PÂRVULESCU)
ALESSANDRO BARICCO s-a născut în 1958 la Torino. și-a luat licența în filozofie cu Gianni Vattimo și a studiat pianul la conservator. A publicat cronici muzicale și două eseuri despre muzică bine primite de public: Il genio în fugă. Sul teatro musicale di Rossini (1988) și L'anima di Hegel e le mucche del Wisconsin (1992). A debutat în literatură în 1991 cu romanul Castele de furie (Castelli di rabbia; Humanitas Fiction, 2007) și a devenit în scurt timp unul dintre cei mai citiți și iubiți scriitori din Italia, recompensat cu premiile Selezione Campiello, Viareggio și Palazzo del Bosco. Au urmat Oceano mare (1993), Seta (1996), ecranizat în 2007 de Francois Girard, cu Keira Knightley și Michael Pitt în rolurile principale, City (1999), Senza sangue (2002), Questa storia (2005), Emaus (Emmaus, 2009; Humanitas Fiction, 2012), Mr Gwyn (2011) și Tre volte all'alba (2103). A publicat cronici în mari ziare peninsulare (La Stampă, La Repubblica), adunate în volumele Barnum 1 (1995), Barnum 2 (1998), Next (2002) și Barbarii. Eseu despre mutații (I Barbari. Saggio sulla mutazione, 2006; Humanitas, 2009). De asemenea, a repovestit Iliada lui Homer și Moby Dick al lui Herman Melville. A scris două texte pentru teatru: Novecento (Novecento. Un monologo, 1994; Humanitas, 2002, Humanitas Fiction, 2013), după care Giuseppe Tornatore a realizat filmul Legenda pianistului de pe ocean, și Davila Roa (1996). În 1993 a inițiat o serie de emisiuni TV dedicate liricii, cu titlul „Dragostea e un pumnal", prin care încerca să arunce o punte între lumea poeziei și publicul larg. După experiența din radio și televiziune, a înființat la Torino o școală dedicată tehnicilor narative, purtând numele „Pickwick", în care abordează, împreună cu grupuri de tineri scriitori, problemele prozei în era computerului.
