Nu ma tem

Un roman unic, întunecat și sinistru. O carte pe care nu poți să o lași din mână până la ultima pagină. Trei ore în care nu mai respiri. ”Un amnezic se trezește într-o cameră, supravegheat de o femeie hidoasă pe nume Ihrin, al cărei ajutor e un motan perfid și gras…” Așa începe Nu mă tem. O singură recomandare: CITIȚI CARTEA! - Liviu Surugiu „Astăzi, în registrul de nașteri al literaturii române s-a înregistrat numele lui Stephen King de Romania. Sigur, el este cunoscut și că Silviu Urdea, dar vă asigur că acest alter-ego i se potrivește de minune. Literatura telurică, a cărei forță o extrage din subconștient, universul sumbru, precum și personajele sadice, ori pur și simplu zdrobite în nefericirea lor, îl apropie pe bună dreptate pe acesta de maestrul literaturii horror. Cât despre cartea de față, imaginați-vă demența unei Annie Wilkes steroidizată de accentele unui ambient supranatural precum cel din Doctor Sleep. Adăugați la asta suspansul fin al unui Guillaume Musso, plasați acțiunea în România, suprapuneți, în fine, umorul de calitate marca personală a lui Silviu și veți obține o nouă voce în literatura română. Una de care, cu siguranță, vom mai auzi.” - Luca Dinulescu Fragment din carte: Se află la o palmă distanță de gâtul său, adulmecându-i pielea. Se hrănea cu energia negativă. Iar în următoarea clipă, Filip căscă ochii la ea. Apoi și-i ridică spre picioare. Preț de un moment a rămas tâmpit de uimire. Apoi a început să fi e cuprins de furie. Furie ce i-o datora întru totul, nimănui altuia, decât lui Tăciune. Motanul se fandosea în jurul turnulețului din pantaloni. – Bleah! Nu-i mâna ei! Fără pic de jenă, Tăciune îi dădea târcoale nenorocitului din pantaloni. Când Filip a tresărit, motanul s-a zburlit ca un ghimpe și s-a repezit într-o parte, spre marginea patului. Coada îi pendula în aer. Un val de ură îi amenință capul să explodeze, mai tare decât însăși durerea surdă. Îi venea să omoare pisica. Iar șoaptele vocii răsunau în minte sâcâitor. – Stoarce-l ca pe un coș, baby-Filip! În următoarele clipe, Ihrin își reveni din transă și se îndreptă de spate. Se simțea stânjenită de modul în care a fost văzută de către un biet, amărât și, vai de el, pacient. Părea că nu l-a băgat de seamă pe Tăciune, care se afl a de partea cealaltă a patului. S-a întors cu spatele la el, expunându-și dosul plat. Se aplecă din nou să caute ceva în coș. Ei bine, în acel moment, Filip a rămas singur cu Tăciune, care nu părea să-i acorde o prea mare importanță și să se DUCĂ DRACULUI JOS DE PE PAT! – Stoarce-l ca pe un coș, baby-Filip! STOARCE-L PE NETREBNIC! Abia atunci observă cât de aproape de mâna lui ședea. Se uită pieziș la Ihrin. Cotrobăia în coș. Apoi își aținti privirea spre pis-pis și-i dădu ascultare vocii. Înhață de gâtul pisicii și revărsa toată ura pământească ce zăcea în adâncul fi intei sale, asupra ei. Dar felina, șireată cum era, se zbătu din strânsoare și scapă. În încercarea de a nu o lăsa din mână, Filip a reușit să-și agate vârfurile degetelor de zgardă cu țepi. Și le-a înfipt cu tot cu unghii.