Nu mai caut succesul

Am încercat, în această carte alcătuită din texte de proză scurtă, de sine stătătoare, să readuc la viață crâmpeie din copilărie. Totodată, am surprins și scene actuale din viața de zi cu zi, întâmplări cu personaje cât se poate de reale, care mie mi-au stârnit interesul și de aceea am ales să vi le împărtășesc. Deși de sine stătătoare, povestirile au ca element comun timpul și trecerea lui ireversibilă. Dacă în copilărie el curge molcom, lăsându-ne să ne bucurăm în tihna poate de cea mai frumoasă perioadă a vieții, pe măsură ce ne maturizăm acesta prinde un ritm frenetic, iar noi, se pare, va trebui să dăm dovadă de reale abilitați pentru gestionarea lui, altfel riscând să pierdem esența și frumusețea vieții. În trecerea lui își lăsă, nemilos, urmele chiar și pe cel mai frumos chip. Sau, din păcate, se oprește prematur, lăsându-l veșnic tânăr... Povestirile sunt când vesele, când triste, însă, sper eu, la fel de emoționante și în ele se vor regăsi mulți dintre cititori. - Autoarea Povestirile din volumul Nu mai caut succesul au apărut mai întâi pe internet, primind un număr considerabil de aprecieri, de unde ideea de a fi adunate într-o carte. De la bătrânul anticar ambulant până la dansatorul de salsă, portretele personajelor prefigurează destine de-o viață. Dar, povestind despre alții, cea care, de fapt, își povestește cu naturalețe propria viață este autoarea însăși. Poate că Ramona Dogaru "nu mai caută succesul" pentru că, prin această carte, tocmai l-a găsit. - Varujan Vosganian   Prozele Ramonei Dogaru - adunate în această carte - sunt un exercițiu de benefică evaziune într-o realitate salutară, impregnată de frumos și nostalgie. Firul roșu care străbate toate textele, formând coerența lor subterană, este dat de sentimentul aducerii-aminte, al nevoii de a redesena cu instrumentele omului matur conturul înduioșător al copilăriei. Un stop-cadru pe realitatea îndepărtată, apoi un discurs narativ despre o iubire juvenilă, urmat de focusul așezat pe realitățile vieții de azi, formează împreună un colaj de trăiri aerate și dense în același timp, sublimate după regulile artei impresioniste. Citind, am avut impresia că răsfoiesc un album de fotografii, unele alb-negru, altele policrome, dar toate, fără excepție, dând măsura unei sensibilități aparte. Care este cel mai mare beneficiu - mă întrebam - al lecturii textelor de proză scrise cu talent de Ramona Dogaru? Dincolo de plăcerea estetică, cel mai mare căști g este acela de a (re)învăța să ne oprim din alergat, spunând, ca în jocurile copilăriei, „Piuă!" - Cosmin Neidoni