Continuarea unei povesti care, cu două decenii în urmă, cutremură milioane de cititori din întreaga lume În 1987, Betty Mahmoody publică o carte ce avea să devină bestseller international, Not Without My Daughter (Nu fără fiica mea), în care relata experiența terifiantă trăită după ce și-a urmat soțul iranian în țara natală a acestuia, unde a fost apoi ținuta prizonieră împreună cu fiica sa în vîrstă de patru ani. În 1991, romanul a fost ecranizat, cu Sally Field și Alfred Molina în rolurile principale. După aproape treizeci de ani, fiica, Mahtob Mahmoody, completează povestea. Numele meu este Mahtob nu e doar șirul de întîmplări trăite sub imperiul captivității și al fricii în Iran, ci și istoria urmărilor pe care această experiență le-a avut. Întoarsă în America după ce a reușit să evadeze împreună cu mama sa, Mahtob trăiește cu spaima de a fi răpită din nou, are coșmaruri repetate și la școală este înscrisă sub un nume fals, amenințată în fiece clipă de umbra tatălui. Numele meu este Mahtob e povestea unei tinere puternice care, în ciuda experiențelor prin care a trecut și a unei boli ce îi pune viața în pericol, reușește să răzbată, să găsească puterea de a-și ierta tatăl abuziv, regăsindu-și astfel pacea și bucuria de a trăi. „Numele meu este Mahtob urmărește povestea tulburătoare a unei fetițe ce trăiește eroic o viață dominată de frică; pe de altă parte, cartea vorbește și despre puterea de a ierta, de a te elibera de sub imperiul groazei.” (Die Welt) „Un nou capitol în istoria frămîntată a unei familii și în același timp un alt exemplu cutremurător al felului în care decizii politice lipsite de rațiune pot frînge destinul a mii de familii.” (Libro) „În scene de o profundă sensibilitate, Mahtob povestește cum a reușit să își ierte tatăl în ciuda faptelor sale îngrozitoare și descrie în scene vii, emoționante legătura indisolubilă cu Betty Mahmoody, mama ei.” (SonntagsBlick) Traducere din limba engleză de Ioana Georgescu Fragment din carte: "Cum se face că femeile harnice deseori sfârșesc alături de bărbați leneși? Oricare ar fi explicația, îi mulțumesc lui Dumnezeu că așa s-a întâmplat și în familia mea. Mă cutremur când mă gândesc cum ar arăta viața mea acum dacă lucrurile ar fi stat invers. În Iran, cumpărăturile se făceau zilnic, iar piețele erau specializate. Când aveam nevoie de pâine, trebuia să stăm la coadă la piața de pâine. Dacă ne trebuia brânză, mergeam la altă piață și ne așezam la altă coadă. Același lucru era valabil și pentru legume și fructe, carne, mirodenii și altele. De teamă că mama avea să fugă cu mine, tata nu ne scăpă din priviri decât atunci când avea la dispoziție un paznic de încredere care să-i țină locul. Când venea timpul să ieșim la cumpărăturile zilnice, ne însoțea ca să poată fi cu ochii pe noi. Mama știa că va veni până la urmă și ziua când se va plictisi de o treabă atât de măruntă pe care o consideră sub demnitatea lui. Se ruga să vină ziua aceea, în speranța că avea s-o lase să meargă la cumpărături singură. Poate că atunci va reuși să găsească o cale să scăpăm din închisoare. Mama avusese dreptate. Îl cunoștea bine pe tata. Era arogant, plin de sine și, mai presus de toate, leneș. Detestă să-și piardă timpul prețios ocupându-se de nevoi de bază. Preferă mai degrabă să meargă la cumpărături după articole de lux. Îi plăceau mașinile scumpe, lucrările de artă originale, bijuteriile fine și hainele de firmă. Orice ar fi cumpărat, trebuia să fie cel mai mare și cel mai bun articol și întotdeauna cumpără excesiv. "
