O istorie culturala a insomniei

Se spune că vom deveni o lume de insomniaci. Totuși, această stare frustrantă de nesomn continuă să afecteze omenirea de milenii. În acest fascinant și inovator studiu, Eluned Summers-Bremner pornește de la insomniacii care apar în Iliada și Odiseea lui Homer și de la mesopotamiana Epopee a lui Ghilgameș, până la Gabriel Garcia Mărquez, spre a demonstra că insomnia este o temă recurentă a culturii. Dincolo de o lectură a celor mai eficiente metode de a învinge insomnia, cartea nu te va ajuta să adormi, ci să conștientizezi natura problemei și neobișnuit de bogata moștenire culturală a acesteia.     Fragment din volumul "O istorie culturală a insomniei" de Eluned Summers-Bremner:     “Ca și somnul din viața de zi cu zi, munca sclavilor africani era atât de importantă pentru succesul economiei britanice din secolele al XVII-lea și al XVIII-lea, încât rolul acestora a fost camuflat de speculații riscante. Prima fază a industrializării Angliei, în care specializarea producției a creat o forță de muncă „aptă să sprijine nivelele crescânde ale comerțului pe piețele îndepărtate", și în care salariile câștigate de familiile aflate pe treapta de jos a scării sociale le permiteau accesul la mărfuri tropicale din America și Asia — inclusiv, sau mai ales, la zahăr —, a contribuit, de asemenea, la desfășurarea acestui comerț. Plantațiile le asigurau europenilor bunăstarea economică, însă, la rândul lor, acestea depindeau de importurile din Europa. Coloniștii exportau bunuri tropicale care au contribuit la transformarea gusturilor locuitorilor din metropolele europene și importau materii prime care nu puteau fi produse pe terenurile destinate recoltelor pentru export. Mediatorul crucial al acestei dependențe mutuale era corpul negru al sclavului. Acesta constituia și materie primă pentru speculațiile financiare. Negustorii care deveniseră experți în gestionarea creditelor controlau din umbră comerțul atlantic. Iar creșterea unei economii bazate pe credit cerea și producea o nouă formă socială: speculația riscantă în ciuda expedițiilor periculoase care sprijineau importurile și exporturile devenite esențiale.     Atât cafeaua, cât și zahărul produc efecte somatice care reflectă rolul lor în comerțul internațional, facilitat de extinderea Imperiului Britanic. „Până spre mijlocul secolului al XVII-lea", în Anglia, datorită plantațiilor de zahăr din Barbados, „zahărul cultivat de sclavi pătrunsese în imaginația populară și în cea mercantilă drept sursă a unei bogății legendare" și, împreună cu tabacul, „a devenit repede" un bun pe care și-l puteau permite, în mod regulat, chiar și cei mai săraci. Zahărul rafinat, după cum se știe, intră imediat în sângele consumatorului, producând o descărcare rapidă de energie, însoțită de o nevoie imediată de și mai multe glucide. Cafeaua, și ea, ascute percepțiile și există dovezi că poate să conducă la autosugestia privind eficiență în activitate, care pare a fi mai mare decât în realitate, deoarece cofeina determină celulele nervoase să se comporte ca și cum nu ar fi obosite deși ele sunt."